Monthly Archive:: august 2020
Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente este interzisă, iar fermierii care au solicitat plăţi directe în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin riscă sancţiuni care vizează reducerea sau
Guvernul a reglementat vineri, prin ordonanţă de urgenţă, posibilitatea reducerii timpului de muncă, acordării unor indemnizaţii pentru zilieri şi sezonieri, precum şi încurajarea telemuncii, conform unui comunicat de presă al Ministerului Muncii. Actul normativ adoptat în şedinţa
Producţia de vin a Franţei va creşte probabil anul acesta iar recoltarea ar putea începe mai devreme, în urma vremii calde, a previzionat vineri Ministerul Agriculturii. Într-un raport în care prezintă primele estimări pentru 2020, Ministerul Agriculturii
Compania, care estimeaza ca aceasta criza a transportului aerian va continua cel putin pana in anul 2024, judeca drept irealist obiectivul de a elimina 22.000 de locuri de munca, fara concedieri. Principalul grup european din transportul aerian,
Gramul de aur s-a scumpit joi cu 1,24 de lei (0,46%), ajungând la o cotaţie de 268,4712 lei, de la 267,2285 lei, cât anunţase miercuri Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record. Pentru
Programul „Casa Eficientă Energetic” pentru persoane fizice va debuta pe data de 15 septembrie 2020, iar proprietarii de case din România pot depune cereri de finanţare pentru a primi până la 15.000 de euro pentru a-şi eficientiza
Jim Farley, directorul general responsabil cu operaţiunile auto de la Ford, va conduce producătorul auto american de la 1 octombrie, când se va pensiona actualul director general, Jim Hackett. Compania s-a confruntat cu dificultăţi în ultimii ani
Presedintele Vladimir Putin a semnat noua lege, care defineste cripto monedele, le acorda un statut juridic, dar interzice folosirea lor ca mijloc de plata. Legea fusese aprobata de Parlamentul Federatiei, iar acum, odata cu semnatura lui Putin,
Muntele va reprezenta intotdeauna o zona de relaxare si de petrecere a timpului in aer liber. Toate persoanele care vor liniste si care vor sa se relaxeze vor veni la munte. Cumpararea unui teren la munte poate