Apple pregătește oferte iPhone pentru chinezi

Grupul american Apple Inc. a anunţat luni o campanie de reduceri pentru cumpărătorii chinezi, care vor avea la dispoziţie patru zile în care vor putea cumpăra, la preţuri mai mici, cel mai scump model de telefon iPhone şi accesoriile aferente, înainte de lansarea următoarei generaţii de smartphone-uri, transmite Bloomberg.

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina sa de Internet, în perioada cuprinsă între 29 iulie şi 1 august, Apple, o companie care în mod obişnuit este reticentă la ideea de a modifica preţurile de comercializare, va scădea cu 600 de yuani (89 de dolari) preţul pentru modelul de telefon iPhone 13 Pro.

Această rară campanie de reduceri lansată de Apple vine într-un moment în care economia chinez încearcă să îşi revină după carantinele introduse într-o serie de mari oraşe precum Shanghai şi Beijing, care au afectat vânzările de telefoane ale producătorilor chinezi precum Xiaomi,Vivo şi Oppo.

Diminuarea cererii consumatorilor, inflaţia şi problemele apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare au provocat o scădere cu 9% a livrărilor globale de smartphone-uri în al doilea trimestru al acestui an, a estimat recent firma de cercetare Canalys. Producătorii chinezi au fost cei mai afectaţi, înregistrând scăderi de două cifre ale livrărilor în al doilea trimestru.

Vezi si:  România va implementa reactoare nucleare mici din Statele Unite

În mod tradiţional, Apple a păstrat nemodificate preţurile pentru diferitele generaţii de iPhone, însă problemele economice din acest an au determinat grupul american să adopte o decizie neobişnuită, aceea de a creşte preţurile în Japonia ca răspuns la deprecierea drastică a yenului.

Apple oferă mai multe opţiuni de plată în China, inclusiv plata în rate şi preţuri mai mici pentru studenţi. Însă în ultimi ani s-a abţinut să ofere reduceri de preţuri în China pentru produsele sale cele mai scumpe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *