Aurul și dolarul, la cote istorice

Moneda naţională s-a apreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9490 lei, în scădere cu 0,01 bani faţă de cotaţia precedentă, de 4,9491 lei.

Pe de altă parte, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,5714 lei, în creştere cu 7,30 bani (+1,62%) comparativ cu vineri, când s-a situat la 4,4984 lei.

Moneda naţională s-a depreciat şi faţă de francul elveţian, calculat de BNR la 4,9399 lei, în creştere cu 4,20 de bani (0,85%) faţă de 4,8979 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a scumpit, luni, cu 12,47 de lei (4,43%), până la valoarea de 293,9846 lei, de la 281,5126 lei în şedinţa precedentă.

Pe pieţele internaţionale, monedele europene au coborât luni dimineaţa la noi minime pe măsură ce războiul din Ucraina escaladează, ceea ce îi determină pe traderi să vândă o parte din activele lor cele mai lichide, transmite Bloomberg.

Pe pieţele din Asia, moneda euro a ajuns la paritate cu francul elveţian, pentru prima dată după luna ianuarie 2015, pe fondul îngrijorărilor investitorilor cu privire la invazia Ucrainei de către Rusia. De asemenea zlotul polonez a atins un minim istoric în raport cu moneda euro. În ultima săptămână, toate monedele din Europa de Est s-au depreciat în raport cu dolarul, în frunte fiind rubla rusească.

„Nu putem să evaluăm raţional când anume monedele europene vor înceta să scadă, până când nu vom vedea un indiciu cu privire la sfârşitul invaziei Ucrainei de către Rusia. Monedele ţărilor care sunt cele mai apropiate de zona de război au fost vândute din cauză că vor fi cele mai afectate de consecinţele sancţiunilor impuse Rusiei”, a declarat Daisaku Ueno, analist şef la Mitsubishi UFJ Morgan Stanley Securities Co.

Nicio monedă europeană nu a fost scutită de tendinţa de vânzare în ultima lună. Moneda euro, a doua cea mai tranzacţionată monedă la nivel mondial, s-a depreciat cu aproape 5%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *