BMW taie investițiile din cauza Covid-19

Profitul BMW AG a stagnat în primul trimestru din acest an, deoarece costurile semnificative cu care s-a confruntat industria auto din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19) au forţat grupul german să reducă investiţiile.
Profitul net s-a situat la 574 milioane de euro, aproape de nivelul înregistrat în primul trimestru din 2019. Totuşi, câştigurile din 2019 au fost afectate de faptul că BMW a pus deoparte 1,4 miliarde de euro pentru amenda primită de la Uniunea Europeană. Companiile germane BMW, Daimler şi Volkswagen au conspirat în mod ilegal în domeniul emisiilor motoarelor diesel, arată rezultatele investigaţiei Comisiei Europene. Cei trei producători auto au încălcat reglementările UE privind concurenţa deoarece s-au înţeles să restricţioneze competiţia în domeniul dezvoltării tehnologiilor verzi menite să limiteze emisiile poluante ale maşinilor.
Miercuri, directorul financiar Nicolas Peter a anunţat că BMW va reduce nivelul investiţiilor de la 5,7 miliarde de euro anul trecut la mai puţin de patru miliarde de euro în 2020.
Chiar dacă cererea pentru maşini noi a scăzut în timpul crizei provocate de pandemie, veniturile BMW au urcat cu 3,5% în primele trei luni din acest an, la 23,3 miliarde de euro.
Profitul operaţional s-a dublat la 1,3 miliarde de euro în primul trimestru, deşi avansul este determinat de provizionale făcute anul trecut pentru amendă.
„Destul de clar, situaţia rămâne serioasă”, cele mai severe efecte economice ale crizei provocate de pandemie fiind aşteptate în trimestrul doi din 2020, a avertizat preşedintele Board-ului, Oliver Zipse.
Marja de profit la divizia auto ar urma să se situeze între 0% şi 3% anul acesta, faţă de estimarea precedentă, de 2-4%.
Miercuri, acţiunile BMW înregistrau la Bursa de la Frankfurt un declin de 2,9%, la 51,99 euro.
Livrările de automobile ale BMW au scăzut cu 20,6% în primele trei luni din acest an, la 477.111 unităţi.
Grupul german BMW va amâna cu un an construcţia fabricii de un miliard de euro din Debrecen, Ungaria, pentru a conserva numerarul, în contextul scăderii cererii, cauzată de extinderea pandemiei, a anunţat miercuri Nicolas Peter.

Vezi si:  Grupul Volkswagen, pe minus din cauza pandemiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *