Bulgarii sacrifică 24.000 de porci, după ce au descoperit un focar de pestă porcină

Autorităţile veterinare bulgare au anunţat că vor fi sacrificaţi circa 24.000 de porci după descoperirea unui nou focar de pestă porcină africană la o fermă din nord-estul Bulgariei.
Focarul de pestă porcină a fost detectat la o fermă din localitatea Nikola Kozlevo, în regiunea Shumen. Este prima descoperire a unui asemenea focar la o fermă de creştere a porcilor după luna august, când virusul pestei porcine a afectat şase ferme bulgare, forţând autorităţile de la Sofia să sacrifice peste 130.000 de porci.

De asemenea, Pesta porcină africană evoluează în prezent în 237 de localităţi din 24 de judeţe din România, cu un număr de 626 de focare, în scădere cu 44 de la precedenta actualizare, informează Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Numărul focarelor active a scăzut cu 44 de la precedenta actualizare. În alte 12 judeţe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreţi.
În prezent, cele mai multe focare sunt în judeţul Teleorman, 195 de focare în gospodăriile populaţiei şi 537 de cazuri la mistreţi, şi în judeţul Giurgiu – 158 de focare (dintre care 5 focare în exploataţii comerciale şi un focar în exploataţie de tip A) şi 302 de cazuri la mistreţi
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost eliminaţi 543.621 de porci afectaţi de boală şi au fost diagnosticate 2.447 de cazuri la mistreţi. În total au fost stinse 2.257 de focare.
Până marţi, 31 decembrie 2019, au fost despăgubiţi 14.507 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 403.270.160 de lei.
Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe, spun reprezentanţii ANSVSA.
Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Distrubuie aceasta informatie cu prietenii tai!

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *