Care au fost scumpirile lunii noiembrie

Fructele proaspete şi carnea de porc s-au scumpit cel mai mult în noiembrie, comparativ cu octombrie, preţurile lor crescând cu 4,33% şi, respectiv, cu 2,34%, şi doar citricele s-au ieftinit, cu 4,96%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Preţul ouălor a crescut în octombrie cu 1,83%, cel al preparatelor din carne cu 1,17%, iar fasolele boabe şi alte leguminoase s-au scumpit cu 1,68%.
De altfel, aproape toate preţurile la alimente au crescut în noiembrie, singurele scăderi uşoare fiind înregistrate, exceptând citricele, la categoriile „legume şi conserve de legume”, cu 0,4%, ”alte legume şi conserve de legume” – 0,47% şi „fructe şi conserve din fructe” – 0,08%.
Deşi raportat la luna octombrie cartofii s-au scumpit în noiembrie doar cu 0,74%, faţă de sfârşitul anului trecut (decembrie 2018) preţul acestora a urcat cu 20,68%. Creşteri foarte mari de preţuri faţă de sfârşitul lui 2018 s-au înregistrat şi la categoriile „citrice şi alte fructe meridionale” – cu 18,96%, „fructe şi conserve din fructe” – cu 15,93%, fructe proaspete – cu 14,63%, carne de porc – 8,24%, preparate din carne – 5,83%, făină – 5,18%, conserve din carne – 4,52%.
Pe ansamblu, în noiembrie, alimentele s-au scumpit cu 4,2% faţă de decembrie 2018 şi cu 0,43% comparativ cu luna precedentă.
În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, o ieftinire mai consistentă a fost la energia termică, de 1,55%. Scumpiri s-au înregistrat la majoritatea categoriilor, însă sub 1%.
Pe total mărfuri nealimentare, în noiembrie preţurile au urcat cu 3,02% faţă de decembrie 2018 şi cu 0,12% faţă de octombrie.
La capitolul servicii, de la începutul anului şi până în luna noiembrie cel mai mult s-au ieftinit biletele de avion – cu 5,86%. Raportat la sfârşitul anului 2018, acestea sunt mai ieftine cu 23,1%.
Per total, serviciile au înregistrat creşteri de tarife cu 4,04% raportat la decembrie 2018 şi cu 0,15% faţă de octombrie 2019.

Vezi si:  Cum poți beneficia de fonduri europene

Este evident faptul că luna noiembrie a marcat o serie de scumpiri semnificative, care au avut un impact direct asupra bugetului zilnic al consumatorilor, în special prin creșterea prețurilor la produse esențiale precum carne de porc și fructe proaspete. Din experiența mea, aceste fluctuații de preț pot servi ca un semnal pentru a ne adapta obiceiurile de consum, poate prin diversificarea alegerilor alimentare sau prin planificarea mai eficientă a cumpărăturilor pentru a gestiona mai bine cheltuielile. De asemenea, scăderea prețului la anumite categorii, cum ar fi biletele de avion, sugerează că perioada aceasta poate fi un moment oportun pentru planificarea călătoriilor, aducând un echilibru între cheltuielile crescute la alimente și posibilitatea de economisire la transport. În final, adaptabilitatea și o atenție sporită la tendințele de prețuri pot ajuta la stabilirea unui echilibru financiar mai sănătos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *