După Covid-19, China răspândește și Ciuma Neagră în lume

Autorităţile dintr-un oraş din regiunea autonomă chineză Mongolia Interioară au emis o alertă, duminică, la o zi după ce un spital a raportat un caz suspect de ciumă bubonică sau cum mai este cunoscut în termeni populari – Ciuma Neagră. O boală care a făcut ravagii în Europa, în Evul Mediu, când a exterminat aproape jumătate din populația continentului. Și atunci, ciuma neagră a venit în Europa tot pe Drumul Mătăsii, din Asia.
Comitetul pentru sănătate din oraşul Bayannur a emis o alertă de nivelul trei, a doua cea mai scăzută dintr-un sistem cu patru niveluri, care interzice vânarea şi consumul animalelor ce ar putea transmite această boală.
De asemenea, populaţiei i se solicită să raporteze orice caz suspect de ciumă sau de febră fără cauze clare şi să anunţe autorităţile dacă descoperă marmote bolnave sau moarte.
Avertismentul de duminică vine după raportarea a patru cazuri de ciumă în Mongolia Interioară în noiembrie anul trecut, dintre care două de ciumă pneumonică, cea gravă formă.
Ciuma bubonică, cunoscută şi sub numele de „Moartea Neagră” în Evul Mediu, este o boală extrem de infecţioasă şi adesea fatală, fiind răspândită mai ales de rozătoare.
Cazurile de ciumă nu sunt neobişnuite în China, însă focarele au devenit din ce în ce mai rare. În perioada 2009-2018, China a raportat 26 cazuri şi 11 decese din această cauză.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *