Impozit pe criptomonede in Spania

Guvernul spaniol pregateste o lege privind evaziunea fiscala in domeniul cripto monedelor. Detinatorii de cripto vor fi obligati sa le declare si sa plateasca impozit pentru eventualele castiguri.

Spania lupta cu evaziunea fiscala pe toate fronturile, iar acum a ajuns si la domeniul cripto. Toti cei care au cripto monede trebuie sa le declare. Iar eventualele castiguri realizate in urma tranzactiilor cu criptomonede vor fi impozitate, potrivit noii legi pregatite de guvernul de la Madrid.

O miscare la nivel european

Daca pana acum cativa ani domeniul cripto monedelor era de nisa si erau putini posesorii de bitcoin, ethereum sau alte monede cripto, acum acestia sunt tot mai multi, iar guvernele incearca sa adapteze legislatia fiscala. Comisia Europeana a prezentat o propunere legislativa pentru supravegherea cripto monedelor, inclusiv pentru un sistem fiscal referitor la acest sector de tranzactii comerciale.

Potrivit documentului, care are 167  de pagini, normele europene se vor referi la volatilitatea accentuata a bitcoin, precum si la riscurile pe care le reprezinta cele sistemice, cum e Libra. La nivel european se va infiinta un organism de supravghere, format din agentiile nationale de reglementare. Acest organism va fi coordonat de Autoritatea Bancara Europeana.

Vezi si:  Crypto-Twitter este de parere ca pretul Ethereum urmeaza sa ajunga din nou la pretul de 1000$

Tarile europene cu legislatia nationala cea mai prietenoasa vizavi de taxarea cripto monedelor  sunt Portugalia, Slovenia, Germania, Malta si Elvetia. Dar daca la nivel european intra in vigoare noi norme, si aceste state vor fi nevoite sa-si inaspreasca legislatia.

Si in Statele Unite, detinatorii de cripto monede sunt obligati sa anunte fiscul daca au castigat de pe urma tranzactiilor. In acelasi timp insa, sunt evidentiate in declaratia fiscala eventualele pierderi suferite in cadrul tranzactiilor cu monede cripto.

 M.Vasiliu

 

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *