Polonia vrea să accelereze renunţarea la cărbune şi are în vedere cheltuieli de miliarde de dolari pentru a investi în energia regenerabilă şi nucleară, în vederea rezolvării dificultăţilor provocate de schimbările climatice şi asigurarea unor surse stabile de alimentare cu energie, a anunţat luni Guvernul de la Varşovia.
Într-o actualizare a strategiei energetice a ţării până în 2040, Ministerul Mediului a informat că Polonia intenţionează să investească 150 miliarde de zloţi (40 miliarde de dolari) pentru a construi primele sale reactoare nucleare, cu o capacitate de 6-9 gigawaţi (GW).
De asemenea, Guvernul de la Varşovia vrea să ajungă la o capacitate eoliană offshore de 8-11 (GW) până în 2040 prin investiţii estimate la 130 miliarde de zloţi. În urma dezvoltării facilităţilor de energie regenerabilă şi nucleară, vor fi create 300.000 de locuri de muncă, susţin autorităţile poloneze.
Cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est, care se bazează pe cărbune pentru 88% din producţia sa de electricitate, vrea să reducă acest procent în următorii ani, deoarece nu mai este rentabilă exploatarea minelor. Conform strategiei energetice actualizate, procentul de 88% va scădea la 37% – 56% în 2030 şi la 11 – 28% în 2040.
Polonia este singurul stat membru al UE care a refuzat să-şi ia angajamentul că va atinge neutralitatea în materie de emisii de carbon până în 2050.
În urma anunţului autorităţilor, acţiunile companiilor poloneze de utilităţi au urcat la Bursa de la Varşovia, pe fondul speranţelor investitorilor că acestea vor beneficia de pe urma renunţării la cărbune. Acţiunile PGE, Enea şi Tauron înregistrau creşteri între 3,5% şi 6%.
PGG, cel mai mare producător de cărbune din Polonia, este afectat de reducerea cererii pentru cărbune, de preţurile mai scăzute şi de creşterea numărului de infecţii, care a dus în iunie la închiderea temporară a unor mine.
Investiții de miliarde în energia regenerabilă și cea nucleară, în Polonia

Banca Mondiala a revizuit in scadere prognoza de crestere economica a Romaniei
Agentia de rating Fitch retrogradeaza Romania
Momente istoric in lumea criptomonedelor: Bitcoin trece de bariera de 100.000 de dolari
A intrat in vigoare legea privind dobanzile. Cum vor fi protejati clienții?
Decizie surprinzatoare a agenției de rating Moody’s: Israelul a fost retrogradat cu doua trepte