Gigantul tehnologic Microsoft a raportat un profit istoric de peste 72,7 miliarde dolari în exerciţiul fiscal 2022, care s-a încheiat în iunie, datorat în bună parte creşterii continue a serviciilor sale de cloud, relatează agenţia EFE.
Acest profit anual este cu 19% mai mare comparativ cu cel din exerciţiul financiar anterior, când a înregistrat pentru prima dată 60 de miliarde de dolari, în timp ce încasările s-au majorat cu circa 18%, până la aproape 198,3 miliarde, impulsionate de „software” (servicii) faţă de „hardware” (produs).
„Într-un context dinamic, am avut o cerere solidă, am câştigat cotă de piaţă şi am crescut implicarea clienţilor cu platforma noastră în cloud”, a declarat, într-un comunicat, directorul financiar al companiei, Amy Hood.
Pe ansamblul anului, cloud-ul a adus cea mai mare parte a vânzărilor, de 75,251 miliarde (plus 25%), urmat de segmentul de producţie şi procese de afaceri, cu 63,364 miliarde, şi cel de computere personale (59,655 miliarde dolari).
În ultimul trimestru (aprilie-iunie), rezultatele au fost, de asemenea, pozitive, însă mai puţin impresionante: a câştigat 16,74 miliarde dolari, cu încasări de 51,865 miliarde dolari, în creştere cu 12%, în ambele cazuri, faţă de 2021.
Însă aceste rezultate trimestriale au fost mai slabe decât se aşteptau analiştii de pe Wall Street şi compania a recunoscut că s-a confruntat cu o conjunctură economică „schimbătoare” şi elemente imprevizibile, de la consolidarea dolarului la războiul din Ucraina.
Cursul de schimb „nefavorabil” a diminuat veniturile sale cu 595 milioane, în timp ce reducerea operaţiunilor în Rusia a presupus cheltuieli pentru datorii neperformante, active deteriorate şi concedieri în sumă de 126 milioane.
De asemenea, opririle de producţie în China şi deteriorarea pieţei calculatoarelor personale a presupus costuri de 300 milioane dolari, iar recentele reorganizări, compensaţii pentru concedieri de 113 milioane.
În ultimul trimestru, Microsoft a înregistrat o creştere de 20% a încasărilor din cloud, cu un avans notabil al serviciului Azure, însă mass-media de specialitate semnalează că această creştere este mai mică faţă de cea din perioada similară a anului anterior.
De asemenea, au fost „umbre” pe alte segmente, precum scăderea cu 6% în cazul consolei Xbox şi a jocurilor sale sau cu 2% la licenţele Windows pe care le plătesc producătorii de calculatoare.
Microsoft a demonstrat, încă o dată, capacitatea sa de a inova și de a se adapta într-un climat economic volatil, realizând un profit istoric în ciuda provocărilor. Reziliența companiei, datorată în mare parte focusului pe servicii de cloud, ne reamintește de importanța adaptabilității și a investiției în domenii emergente în fața unui viitor incert. Observând cum Microsoft navighează complexitatea economică globală, este clar că organizațiile, dar și indivizii, trebuie să fie pregătiți să își recalibreze strategiile și să găsească oportunități în schimbări. Această lecție poate fi aplicată în viața de zi cu zi, subliniind importanța flexibilității și a planificării strategice în fața schimbărilor neașteptate.



