Renault lansează un nou model de Dacia: Jogger

Renault va dezvălui în septembrie o nouă maşină de familie aparţinând brandului Dacia al grupului francez, menită să înlocuiască trei modele existente, ca parte a eforturilor directorului general Luca De Meo de a reduce gama de produse şi de a se concentra pe vehiculele profitabile.

De Meo caută să redreseze situaţia financiară a Renault, inclusiv prin reduceri de costuri şi concedieri, modificând strategia expansionistă a fostului şef Carlos Ghosn, pentru a restabili profitabilitatea grupului.

Dacia, brandul low-cost al grupului Renault, care include şi modelul de oraş foarte bine vândut Sandero, va dezvălui noua sa maşină cu şapte locuri Jogger în septembrie, înaintea Salonului Auto de la Munchen, Germania, a anunţat compania într-un comunicat.

Maşina ar urma să înlocuiască modelul break Dacia Logan, care deja nu se mai produce, precum şi modelele Dakker şi Lodgy, care vor fi de asemenea retrase.

Grupul Renault vrea să se extindă pe segmentul maşinilor de mărime medie (segmentul compact) în Europa, unde concurează cu modelul Volkswagen Golf, şi să-şi reducă dependenţa de vehiculele mai mici, cu marje de profit mai scăzute, o strategie similară cu cea a grupului auto Stellantis.

Vezi si:  Volkswagen primește despăgubiri de aproape 300 de milioane de euro de la foștii directori

De Meo vrea ca brandurile Renault, Dacia şi Alpine să aibă identităţi mai distincte în cadrul grupului auto, într-un moment în care concurenţa pe segmentul vehiculelor electrice se înteţeşte pe plan global.

Dacia a prezentat anul trecut maşina sa electrică Spring, iar De Meo a declarat că vrea să dea brandului Dacia un impuls global.

De asemenea, din 2022 va fi introdus un nou logo pentru maşinile Dacia.

Luna trecută, grupul Renault a raportat o creştere de 18,7% a vânzărilor în primul semestru al acestui an, în timp ce vânzările de automobile marca Dacia au crescut cu 24,5%, graţie noului Sandero, care a fost cel mai bine vândut model de pe piaţa de retail din Europa.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *