Renault, lider în România la mașini electrice

Obiceiurile care iti distrug masina

Obiceiurile care iti distrug masinaConstructorul auto Renault este lider de piaţă în România pe segmentul vehiculelor electrice, cu o cotă de 44% înregistrată în primele şase luni ale anului, conform datelor companiei, publicate joi. Pe fondul majorării cu 27% a vânzărilor de maşini 100% electrice pe plan local, Renault anunţă comercializarea a 255 de unităţi din modelul Zoe, dublu faţă de intervalul ianuarie – iunie 2019. „În ciuda contextului delicat al pieţei din prima jumătate a anului, Renault reuşeşte să îşi consolideze poziţia de lider în segmentul vehiculelor electrice (EV). Piaţa modelelor EV a înregistrat în primele 6 luni ale anului o creştere încurajatoare de 27% faţă de aceeaşi perioadă în 2019, în special datorită unui număr tot mai mare de concurenţi. Astfel Renault reuşeşte să câştige o cotă de piaţă semnificativă de 44%”, precizează constructorul francez. La nivel european, Zoe înregistrează 17.650 de înmatriculări în perioada analizată, în creştere de 98,8% faţă de anul anterior, pe parcursul aceleiaşi perioade. În plus, în luna iunie, noul Zoe a reuşit să intre în topul general al primelor 20 de modele vândute în ţară.

Vezi si:  Vânzările de mașini ecologice, în creștere în România

De asemenea, Renault Kangoo Z.E. păstrează poziţia de lider pe piaţa de modele utilitare electrice cu 14 vehicule înmatriculate, iar Renault Twizy completează lista opţiunilor alese de clienţi cu patru exemplare. Producător de automobile din anul 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule, în 2019. Statul francez deţine 15% din Renault, care a raportat anul trecut pierderi nete de 141 milioane de euro. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *