Republica Moldova interzice minarea de criptomonede

Guvernul de la Chisinau a decis suspendarea activitatilor de minare de criptomonede din cauza crizei energetice majore prin care trece tara.

In Republica Moldova au fost luate mai multe masuri vizand reducerea drastica a consumului de energie electrica, tinand cont ca, din cauza razboiului din Ucraina si a amenintarilor gigantului rus Gazprom, tara se confrunta cu diminuarea accentuata a resurselor energetice.

De asemenea, pe langa interzicerea totala a extractiei de monede digitale, a fost interzis importul de echipamente de minare a criptomonedelor. Criza energetica din Republica Moldova e tot mai grava, iar situatia se poate inrautati mult, tinand cont ca iarna bate la usa. Minerii de criptovalute sunt printre primele victime ale masurilor de economisire a energiei.

“Activitatea de minare a cripto monedelor este interzisa, precum si importul de echipament specializat, indiferent de locul unde se afla compania importatoare” – se precizeaza in hotararea de guvern de la Chisinau.

Mai multi experti in cripto monede afirma ca decizia guvernului e de neinteles, tinand cont ca sectorul de minare e limitat in Republica Moldova, iar faptul ca aceasta activitate dispare, temporar, nu va avea niciun efect asupra consumului de energie.

M.Vasiliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *