De la 70 de ruble pentru un dolar american, acum o saptamana, s-a ajuns la 93 de ruble pentru un dolar. Moneda nationala a Rusiei se devalorizeaza accelerat, pe fondul sanctiunilor internationale.
De la inceperea razboiului in Ucraina si instituirea primului pachet de sanctiuni internationale, rubla si-a pierdut peste 20 la suta din valoare. Autoritatile Bancii Centrale recunosc ca rubla e intr-un proces de devalorizare, insa dau asigurari ca economia e stabila si ca fluctuatiile in raport cu valutele straine sunt gestionabile si nu exista pericolul unei crize.
Rusii de rand simt in propriile buzunare devalorizarea rublei. Tot ce inseamna marfa de import s-a scumpit enorm. Asta fiindca, pentru a ocoli sanctiunile internationale, se recurge la importuri cu scheme complicate, prin mai multe tari, astfel ca la pretul marfurilor se tot adauga cate ceva. Mecanismul se numeste “import paralel”.
“Mergi la magazin si vezi mereu alte preturi, mai mari. Nu e placut deloc. Noi ne dorim o oarecare stabilitate” – spune Galina, locuitoare din Moscova, intervievata de agentia Reuters.
Kremlinul nu exclude scenariul unor jocuri speculative. Purtatorul de cuvant al presedintelui Putin a recunoscut ca rubla isi pierde valoare in mod accentuat, insa afirma ca moneda ruseasca a trecut prin crize reale, nu cum e situatia de acum, si in cele din urma si-a revenit. De asemenea, purtatorul de cuvant al Kremlinului a spus ca e posibil si scenariul unor manevre speculative cu rata de schimb.
Oficialii Bancii Centrale dau asigurari ca nu exista riscuri de instabilitate pe piata financiara din Rusia. Potrivit unor finantisti, e posibil ca banca centrala si guvernul sa lase intentionat rubla ceva mai libera si sa nu mai intervina in cursul de schimb. In plus, se pare ca banca centrala a Rusiei a inceput sa faca rezerve in alte monede, renuntand la euro si la dolar, si atunci nu mai dispune de lichiditati pentru a interveni in stabilizarea pietei valutare.
M.Vasiliu