SUA acordă 1,2 milioane de dolari companiei Nuclearelectrica

Agenţia de Comerţ şi Dezvoltare a SUA (USTDA) acordă Nuclearelectrica un grant nerambursabil în valoare de 1,277 milioane de dolari pentru finanţarea costului serviciilor de asigurare a asistenţei tehnice aferente identificării şi realizării unei evaluări preliminare a unor potenţiale amplasamente nucleare compatibile cu tehnologiile SMR (reactoare modulare mici) în România, conform unui raport remis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti.

„USTDA este un partener ideal pentru România, deoarece caută tehnologii de ultimă generaţie în domeniul energiei nucleare civile pentru nevoile sale viitoare de energie. Sprijinul nostru va crea legături mai strânse între industriile noastre şi va crea noi oportunităţi de afaceri pentru industria SUA pe o piaţă importantă”, a declarat Todd Abrajano, COO al USTDA şi directorul agenţiei.

Grantul oferit de USTDA va fi utilizat pentru a finanţa costurile de asistenţă tehnică pentru identificarea şi evaluarea amplasamentelor adecvate tehnologiilor nucleare mici şi modulare (SMR) şi elaborarea unei foi de parcurs pentru licenţierea acestora.

SUA şi România sunt angajate în dezvoltarea energiei nucleare

Potrivit Proiectului de Strategie Energetică a României, utilizarea reactoarelor nucleare mici şi modulare ar putea fi benefică pentru asigurarea de noi capacităţi energetice fără emisii de carbon şi surse de producţie de hidrogen, după anul 2035. Aşadar, interesul SNN este de a iniţia în timp util identificarea şi evaluarea preliminară a unor amplasamente, altele decât zona Cernavodă, prin intermediul grantului nerambursabil acordat de USTDA, se menţionează în raport.

Vezi si:  5 culori care iti vor creste productivitatea la birou

„Pe lângă dezvoltarea în forma actuală a reactoarelor 3 şi 4, SNN este, de asemenea, interesată în evaluarea dezvoltării reactoarelor modulare mici, ca o soluţie pe termen lung pentru dezvoltarea în continuare a industriei nucleare din România. Suntem interesaţi de caracteristici precum flexibilitate, modularitate şi eficientă ridicată care ar putea să ofere avantaje, atât pentru sistemul energetic, cât şi pentru mediul de afaceri, după anul 2035. Grantul acordat de USTDA ne va permite evaluarea de amplasamente şi tehnologie având o asistenţă tehnică adecvată şi să iniţiem acest proces de evaluare în timp util pentru a sprijini un proces decizional ulterior”, a afirmat Cosmin Ghiţă, director general al SNN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *