Subventii chinezesti: Comisia Europeana lanseaza o investigatie privind producatorii de eoliene

Comisarul european pentru Concurenta, Margrethe Vestager, a anuntat o investigatie privind subventiile de care ar fi beneficiat producatorii chinezi de turbine eoliene. Si Romania e pe lista. Concret, este vorba despre concurenta neloiala.

„Astazi lansam o noua investigatie privind furnizorii chinezi de eoliene. Investigam conditiile in care se dezvolta parcuri eoliene in Spania, Grecia, Franta, Romania si Bulgaria”, a declarat comisarul european pentru concurenta, Margrethe Vestager.

Comisia Europeana suspecteaza Beijingul „ca a acordat subventii producatorilor chinezi de turbine eoliene, denaturand concurenta pe piata europeana. Dupa automobile, cai ferate si panouri solare, Uniunea Europeana intra intr-un nou conflict cu China, pe fondul tensiunilor comerciale cu gigantul asiatic”, comenteaza postul France info. Potrivit lui Margrethe Vestager, China exporta „la preturi mici” in restul lumii pentru a compensa propria incetinire economica, noteaza ziarul Le Figaro.

Preturi cu pana la 50 la suta mai mici

Eolienele chinezesti costa jumatate din cat costa cele ale concurentilor europeni, or acest lucru nu este posibil fara subventii publice.

Vezi si:  Apple vinde, în premieră, piese de schimb şi unelte pentru repararea telefoanelor

Potrivit Comisiei Europene, exista indicii potrivit carora unii producatori de turbine eoliene si alte companii active pe piata interna ar putea beneficia de subventii straine care le ofera un avantaj neloial fata de concurentii lor si ar afecta concurenta.

M.Vasiliu

 

Opin ia de a investiga subvențiile chinezești pentru turbinele eoliene este un pas necesar în asigurarea unei piețe echitabile și sustenabile în Europa. Cu toate că ajutorul finanțat de stat poate accelera adoptarea tehnologiilor verzi, concurența neloială poate submina inovațiile locale și să-i descurajeze pe producătorii europeni să investească în soluții sustenabile. Rezultatele acestor investigații nu doar că ar putea reechilibra piața, dar și ar putea oferi lecții valoroase despre cum să ne protejăm interesele economice pe termen lung. Pentru noi, cei care deja beneficiem de energia verde, li ni se confirmă că, deși este utilă și esențială, tranziția către surse regenerabile trebuie gestionată cu prudență pentru a nu compromite viitorul propriei economii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *