Moneda ar urma sa se cheme „sur” (sud) si sa fie adoptata, in timp, si de alte tari latino-americane.
Prin aceasta moneda comuna, Brazilia si Argentina vor sa stimuleze comertul regional si sa reduca dependenta de dolarul american. Ar putea lua nastere a doua uniune monetara din lume, dupa zona euro.
Detaliile privind “sur” sunt convenite de presedintii Braziliei si Argentinei. Ideea dateaza din 2019, dar la acel moment banca centrala a Braziliei s-a opus. Schimbarea la nivelul presedintiei Braziliei, prin plecarea lui Jair Bolsonaro si venirea socialistului Luiz Inacio Lula da Silva, a relansat discutia. Pornita ca un proiect bilateral, intr-o prima faza, moneda comuna ar urma sa fie apoi extinsa si sa fie invitate sa adere si alte tari latino-americane. Potrivit Financial Times, cei doi presedinti au stabilit parametrii legati de moneda comuna, cum ar fi aspectele fiscale si rolul bancilor centrale din cele doua tari.
“Studiem mecanismele de integrare comerciala. Nu vreau sa creez false asteptari. E primul pas pe un drum lung, pe care America Latina trebuie sa-l parcurga” – a precizat ministrul argentinian al economiei, Sergio Massa.
Potrivit estimarilor Financial Times, o uniune monetara care sa includa toata America Latina ar reprezenta in jur de 5lasuta din Produsul National Brut mondial. Cea cei mare uniune monetara din lume, euro, reprezinta in jur de 14 la suta.
Brazilia si Argentina au un comert bilateral infloritor. In primele 11 luni ale anului trecut, volumul comercial dintre cele doua tari a fost de 26,4 miliarde dolari. Cele doua tari sunt motorul grupului comercial regional Mercosur.
M.Vasiliu