România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene, în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă şi luând în considerare factorii relevanţi suplimentari, se arată într-un comunicat publicat miercuri de Executivul comunitar.
Concluzia este prezentată în Raportul de convergenţă din 2022, care evaluează progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia în direcţia aderării la zona euro. Acestea sunt cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro.
Raportul CE semnalează, în special, că legislaţia din România nu este pe deplin compatibilă cu obligaţia de conformitate prevăzută la articolul 131 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), România nu îndeplineşte criteriul de stabilitate a preţurilor, pe cel privind finanţele publice, nu îndeplineşte criteriul cursului de schimb şi criteriul de convergenţă a ratelor dobânzii pe termen lung.
Comisia Europeană a anunţat miercuri Croaţia este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2023, ceea ce va aduce numărul statelor membre din zona euro la douăzeci.
Potrivit concluziilor raportului, doar Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul referitor la stabilitatea preţurilor, Bulgaria şi Croaţia sunt cele două state membre care îndeplinesc criteriul cursului de schimb, Bulgaria, Republica Cehă, Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung, iar toate statele membre îndeplinesc criteriul privind finanţele publice, cu excepţia României, care este singurul stat membru care face obiectul unei proceduri de deficit excesiv.
Statele membre care adoptă moneda euro trebuie să fi atins un nivel înalt de convergenţă economică durabilă, care este examinat în raportul de convergenţă pe baza criteriilor de convergenţă. Aceste criterii (denumite şi „criteriile de la Maastricht”) sunt prevăzute la articolul 140 alineatul (1) din TFUE.
Durabilitatea este un aspect cheie în evaluarea criteriilor de la Maastricht, ceea ce înseamnă că progresele înregistrate în materie de convergenţă trebuie să fie bazate pe elemente structurale care le garantează durabilitatea şi nu pe factori temporari.
