Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind a anunţat că marţi a acţionat în instanţă conducerea Societăţii Române de Televiziune, pentru că a refuzat să facă publice mai multe informaţii privind „modul abuziv” în care funcţionează Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol din instituţia publică de presă.
„Constatăm că în ultimul timp, după numirea, fără concurs, a fostului ştirist şi fostă vedetă de divertisment, Mircea Radu, în funcţia de coordonator cu atribuţii de şef Serviciu Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol din Societatea Română de Televiziune, acest compartiment s-a dovedit a fi un serviciu de propagandă aflat în slujba preşedintelui-director general, Doina Gradea. Încălcând orice normă de comunicare şi de deontologie profesională, Serviciul de Comunicare Relaţii Publice şi Protocol al Televiziunii Naţionale a demonstrat, în scurt timp, cât de jos poate să coboare comunicarea instituţională în cea mai mare instituţie de presă a statului român”, semnalează MediaSind într-un comunicat.
Sursa citată menţionează că, „folosind expresii jignitoare şi atacuri la persoană”, acest compartiment a emis în spaţiul public tot felul de comunicate, înfierându-i „pe toţi cei care au avut curajul să critice abuzurile şefei TVR”.
Reprezentanţii MediaSind subliniază că au transmis conducerii TVR o serie de întrebări, după ce Serviciul de comunicare a făcut publice, în mod ilegal, imagini cu membri ai Consiliului de Administraţie al SRTv, solicitând, printre altele, să fie comunicate criteriile de angajare în SRTV şi de numire a lui Mircea Radu în funcţia de consilier pe probleme de management al preşedintelui-director general şi de coordonator cu atribuţii de şef serviciu Comunicare şi Protocol al SRTV. Răspunsul primit a fost că „aceste informaţii nu sunt de interes public”, mai spun sindicaliştii.
„Aceste informaţii au apărut în mai multe publicaţii de presă, prejudiciind imaginea membrilor CA şi a unor angajaţi ai SRTv, prezenţi în fotografii. Am susţinut şi susţinem în continuare că este ilegal ca un şef de instituţie publică să folosească, în interes propriu, un departament al instituţiei. Serviciul de comunicare al TVR avea obligaţia să informeze în mod echidistant opinia publică de deciziile luate de către membrii CA din şedinţa acestui for, şi nu să-i atace în modul cel mai penibil pe membrii CA, doar pentru faptul că au cerut demisia şi revocarea şefei TVR”, se mai arată în comunicat.
Sindicatul Jurnaliștilor dă în judecată TVR
Cele mai populare saltele de pat pentru dimensiunea 120x200
Cum s-a schimbat legislația iGaming în România în ultimii ani?
Cum poate contribui reciclarea deșeurilor electrice la încetinirea schimbărilor climatice?
Top 3 cei mai titrati antrenori din lume
Cum sa fii cea mai buna gazda: prepară cocktailuri ca un profesionist!