Investițiile directe ale nerezidenților în România, în creștere

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat în primele 11 luni ale anului trecut 10,296 miliarde euro, fiind mai mari cu 28,36% comparativ cu cele de 8,021 miliarde euro din perioada ianuarie – noiembrie 2021, conform datelor publicate vineri de Banca Naţională a României.

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 10.296 milioane euro (comparativ cu 8.021 milioane euro în perioada ianuarie – noiembrie 2021), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 7.308 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 2.988 milioane euro”, se spune în comunicatul băncii.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele 11 luni din 2022, cu 30,1%, comparativ cu perioada similară din 2021, la 6.873 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 6.873 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 38,105 milioane de dolari, cu 7,3% mai mic faţă de cel al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-noiembrie 2021, de 41,109 milioane de dolari.

Vezi si:  Piata de locuinte din Romania se calmeaza

În noiembrie 2022, au fost înmatriculate 698 de firme cu participare străină la capitalul social.

În funcţie de domenii de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în luna noiembrie în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (26,36% din total), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (21,78%), şi transport, depozitare şi comunicaţii (17,05%).

La finele lunii noiembrie 2022, în România existau 243.720 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 67,245 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 51.700 (capital subscris de 4,015 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,573 miliarde de dolari, în 5.857 de firme.

Este evident că investițiile directe ale nerezidenților în România au înregistrat o creștere semnificativă, ceea ce reflectă o încredere sporită a investitorilor străini în potențialul economic al țării. Experiența mea personală mi-a arătat că o astfel de tendință poate aduce nu doar un influx de capital, ci și know-how și practici internaționale care pot stimula creșterea și inovația locală. Totuși, pentru a transforma această creștere a investițiilor în beneficii pe termen lung pentru economia națională, ar trebui să ne concentrăm pe consolidarea sistemului de reglementare și pe crearea unui mediu de afaceri mai stabil și mai transparent. Astfel, investițiile nerezidenților nu doar că vor continua să crească, dar pot deveni un motor durabil al dezvoltării economice din România, influențând pozitiv viețile de zi cu zi ale cetățenilor prin crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea infrastructurii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *