Neatenția la volan, făcută oficială prin lege! Ce pot face din nou șoferii fără să fie amendați

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, recent, legea potrivit căreia conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip ”mâini libere”.
Ordonanţa Guvernului nr. 11/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevedea că, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video.
Legea a fost modificată de Camera Deputaţilor prin introducerea prevederii potrivit căreia „conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip mâini libere”.
De asemenea au fost modificate două texte din ordonanţă, în sensul permiterii autobuzelor de a circula, în regim de urgenţă, pe calea de rulare a tramvaiului.
Astfel, potrivit textelor, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni „nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul, cu excepţia conducătorului de autovehicul destinat transportului public de persoane prin servicii regulate, de a lăsa liber tramvaiul la apropierea acestuia, când drumul are o singură bandă”. De asemenea, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni „nerespectarea obligaţiei de către conducătorul vehiculului, cu excepţia conducătorului de autovehicul destinat transportului public de persoane prin servicii regulate, de a circula pe un singur şir, indiferent de direcţia de deplasare, într-o intersecţie în care circulă şi tramvaie şi de a lăsa liber traseul tramvaiului atunci când spaţiul dintre şina din dreapta şi trotuar nu permite circulaţia pe două şiruri”.

Vezi si:  10 miliarde de dolari pentru proprietarii de Volkswagen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *