Parisul, dispus la concesii pentru Nissan

Ministrul japonez al Industriei, Yasutoshi Nishimura, a declarat vineri că a primit o scrisoare de la ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, conform căruia Guvernul francez este de acord cu diminuarea participaţiei deţinute de constructorul auto francez Renault la partenerul japonez Nissan, în ideea echilibrării alianţei dintre cei doi producători, transmite Reuters.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, conform căruia Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez.

În ultimele luni, cele două companii au purtat negocieri pentru ca Renault să îşi reducă participaţia pe care o deţine la Nissan până la 15%, astfel încât fiecare din cei doi parteneri să deţină câte 15% din acţiunile celuilalt. Sursele au dezvăluit că un acord privind reformarea alianţei Renault-Nissan, care datează de peste două decenii, ar putea fi anunţat încă din 1 februarie.

„Am primit o scrisoare în care este exprimat sprijinul pentru planul Nissan-Renault. Şi am trimis înapoi o scrisoare de răspuns în care mi-am exprimat speranţa că eforturile destinate îmbunătăţirii competitivităţii globale vor fi încununate de succes”, a spus vineri ministrul japonez al Industriei, Yasutoshi Nishimura, la Forumul de la Davos. Nishimura nu a oferit mai multe detalii cu privire la conţinutul scrisorilor.

Vezi si:  BMW, Volkswagen, Mercedes, sfârșitul mitului german: de ce giganții auto sunt în criză în Germania

Anterior, cotidianul financiar japonez Nikkei a dezvăluit că autorităţile de la Tokyo au trimis joi o scrisoare, semnată de ministrul Industriei, Yasutoshi Nishimura, către Guvernul francez. La rândul său, cotidianul francez Les Echos a dezvăluit săptămâna trecută că ministrul Finanţelor, Bruno Le Maire, a trimis o scrisoare autorităţilor japoneze în care şi-a exprimat sprijinul statului francez pentru echilibrarea alianţei.

Statul francez este un acţionar important la Renault, la care deţine o participaţie de 15%.

Renault Group este prezent în peste 130 de ţări şi are peste 170.000 de salariaţi. Grupul a vândut 2,9 milioane de vehicule în 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *