Patru din 10 e-mailuri despre pandemie sunt spam

Peste 40% dintre e-mail-urile pe subiectul pandemiei primite în primele şase luni din 2020 sunt mesaje nesolicitate, multe dintre acestea fiind frauduloase sau infectate cu diverse ameninţări informatice, arată datele producătorului de soluţii de securitate Bitdefender. „Atacatorii informatici au profitat de interesul oamenilor de a găsi informaţii legate de pandemie şi de combatere a răspândirii virusului şi au distribuit masiv valuri de mesaje electronice cu dezinformări, leacuri mincinoase şi oferte false pentru echipamente de protecţie. Cel mai frecvent, răufăcătorii au trimis mesajele în numele guvernelor, băncilor, companiilor de curierat, spitalelor sau instituţiilor internaţionale din domeniul sănătăţii, precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii sau Centrul pentru Prevenirea şi Combaterea Răspândirii Bolilor din SUA”, se arată într-un comunicat al companiei. Specialiştii Bitdefender susţin că, încă de la începutul pandemiei, e-mail-ul a fost principalul vector de care s-au folosit criminalii informatici pentru a orchestra atacuri informatice de succes. „Atacatorii şi-au rafinat metodele de atac astfel încât să dezvolte mesaje care să păcălească filtrele de detecţie de spam şi să ajungă cât mai des în inbox-ul utilizatorilor. Chiar dacă multe dintre mesaje au devenit personalizate, mai convingătoare şi sunt scrise cu mai puţine greşeli gramaticale, sensul acestora nu s-a schimbat prea mult”, avertizează ei. Astfel, expeditorii mizează pe aceiaşi stimuli care s-au dovedit eficienţi de-a lungul timpului, precum frica, problemele financiare şi nevoia acută de informaţii despre virusul necunoscut care a lovit omenirea. „Nevoia de distanţare fizică şi trecerea la munca de oriunde au jucat un rol crucial în explozia volumului de e-mail-uri periculoase. Oamenii petrec mult mai mult timp online ca să lucreze, să vorbească cu familia şi prietenii, să se distreze şi să cumpere produse, activităţi care se desfăşurau şi în persoană înaintea pandemiei”, spune Liviu Arsene, specialist în securitate informatică la Bitdefender. Datele Bitdefender mai arată că atacatorii se concentrează acum mai puţin să dezvolte ameninţări informatice sofisticate şi alocă resurse înspre îmbunătăţirea tehnicilor de inginerie socială, respectiv metode mai eficiente de a păcăli victimele cu mesaje cât mai credibile şi care să le determine să le citească şi să acceseze linkuri sau ataşamente ce pot aduce profit sporit grupărilor de criminalitate informatică. „De-a lungul pandemiei, România a fost vizată în repetate rânduri de campanii de spam în care utilizatorii au fost ţintiţi cu mesaje care pretindeau a fi trimise în numele unor companii sau instituţii cunoscute pe plan local. Cel mai adesea, atacatorii urmăreau să obţină datele de card ale celor care cădeau în capcana de a le completa online”, se mai spune în comunicat. Bitdefender furnizează soluţii de protecţie împotriva ameninţărilor informatice complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de ţări. Încă din anul 2001, compania a dezvoltat tehnologii recunoscute la nivel internaţional destinate securităţii pentru familii şi corporaţii şi a devenit un furnizor de încredere pentru protecţia terminalelor şi infrastructurilor companiilor. La ora actuală, tehnologiile Bitdefender sunt prezente în 38% dintre soluţiile de securitate de pe piaţă.

Vezi si:  Descopera echipamentele sportive pentru femei ale lui Alexandru Vlad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *