Peste 10.000 de mașini electrice, cumpărate în România

Numărul maşinilor electrice achiziţionate în România a trecut pragul de 10.000 de unităţi, în 2022, iar înmatriculările de maşini noi au crescut cu 7%, de la an la an, reiese dintr-o analiză de piaţă realizată de o platformă auto online.

Conform datelor centralizate de Autovit.ro, pe piaţa maşinilor noi, volumul înmatriculărilor din România a ajuns, la finele anului trecut, la 129.328 de unităţi şi numai în prima jumătate din 2022 acest segment a avut cea mai mare creştere a înmatriculărilor la nivelul Uniunii Europene (UE), cu 58.712 de exemplare intrate pe piaţa locală, cu 23% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Comparativ cu perioada pre-pandemică, piaţa auto a maşinilor noi a scăzut cu 20% faţă de 2019 (minus aproape 33.000 de unităţi).

În 2022, Dacia Logan a fost cea mai vândută maşină, următoarele din Top 5 fiind Duster, Sandero, Spring şi Ford Puma.

În ceea ce priveşte maşinile electrice, analiza Autovit.ro arată că vânzările din 2022 au fost de trei ori mai mari, iar modelul Dacia Spring a avut peste 50% din această piaţă. Astfel, per ansamblu, anul precedent se încheie cu peste 10.000 de maşini electrice vândute.

Vezi si:  Scădere a înmatriculărilor de mașini noi, în România

Piaţa maşinilor second-hand din import reprezintă segmentul cu cea mai mare scădere de pe piaţa auto, de 18%, până la 325.062 de unităţi, comparativ cu cele 395.759 de maşini aduse în ţară în 2021.

La capitolul reînmatriculări, în România s-au înregistrat 622.583 de astfel de operaţiuni, în scădere cu 5% faţă de datele din 2021, dar la acelaşi nivel înregistrat în 2019. Specialiştii din domeniu apreciază că tranzacţiile interne cu maşini second-hand au crescut în 2021 pe fondul întârzierilor de pe piaţa maşinilor noi şi al stocurilor reduse de maşini rulate din import, înregistrând în acest fel o creştere de 14%, faţă de anul 2020.

Cât priveşte valoarea maşinilor puse la vânzare, în cursul anului 2022, pe platforma online de anunţuri auto aceasta a depăşit patru miliarde de euro, în creştere cu 13% faţă de 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *