Gigantul tehnologic Microsoft a raportat un profit istoric de peste 72,7 miliarde dolari în exerciţiul fiscal 2022, care s-a încheiat în iunie, datorat în bună parte creşterii continue a serviciilor sale de cloud, relatează agenţia EFE.
Acest profit anual este cu 19% mai mare comparativ cu cel din exerciţiul financiar anterior, când a înregistrat pentru prima dată 60 de miliarde de dolari, în timp ce încasările s-au majorat cu circa 18%, până la aproape 198,3 miliarde, impulsionate de „software” (servicii) faţă de „hardware” (produs).
„Într-un context dinamic, am avut o cerere solidă, am câştigat cotă de piaţă şi am crescut implicarea clienţilor cu platforma noastră în cloud”, a declarat, într-un comunicat, directorul financiar al companiei, Amy Hood.
Pe ansamblul anului, cloud-ul a adus cea mai mare parte a vânzărilor, de 75,251 miliarde (plus 25%), urmat de segmentul de producţie şi procese de afaceri, cu 63,364 miliarde, şi cel de computere personale (59,655 miliarde dolari).
În ultimul trimestru (aprilie-iunie), rezultatele au fost, de asemenea, pozitive, însă mai puţin impresionante: a câştigat 16,74 miliarde dolari, cu încasări de 51,865 miliarde dolari, în creştere cu 12%, în ambele cazuri, faţă de 2021.
Însă aceste rezultate trimestriale au fost mai slabe decât se aşteptau analiştii de pe Wall Street şi compania a recunoscut că s-a confruntat cu o conjunctură economică „schimbătoare” şi elemente imprevizibile, de la consolidarea dolarului la războiul din Ucraina.
Cursul de schimb „nefavorabil” a diminuat veniturile sale cu 595 milioane, în timp ce reducerea operaţiunilor în Rusia a presupus cheltuieli pentru datorii neperformante, active deteriorate şi concedieri în sumă de 126 milioane.
De asemenea, opririle de producţie în China şi deteriorarea pieţei calculatoarelor personale a presupus costuri de 300 milioane dolari, iar recentele reorganizări, compensaţii pentru concedieri de 113 milioane.
În ultimul trimestru, Microsoft a înregistrat o creştere de 20% a încasărilor din cloud, cu un avans notabil al serviciului Azure, însă mass-media de specialitate semnalează că această creştere este mai mică faţă de cea din perioada similară a anului anterior.
De asemenea, au fost „umbre” pe alte segmente, precum scăderea cu 6% în cazul consolei Xbox şi a jocurilor sale sau cu 2% la licenţele Windows pe care le plătesc producătorii de calculatoare.