Administraţia Trump a anunţat vineri măsuri de retorsiune vizând produse franceze în valoare de 1,3 miliarde de dolari pentru a pedepsi Parisul deoarece a introdus taxe pentru giganţii tehnologici americani, dar a îngheţat aplicarea lor pentru a permite găsirea unei soluţii negociate a conflictului.
„Biroul reprezentantului american pentru comerţ a decis vineri să impună taxe vamale suplimentare de 25% asupra unor produse franceze cu o valoare comercială de 1,3 miliarde de dolari ca răspuns la adoptarea de către Franţa a unei taxe pe serviciile digitale care ţinteşte în mod nedrept companiile americane de tehnologie digitală”, au indicat serviciile lui Robert Lighthizer.
Taxele vamale suplimentare vor fi impuse produselor cosmetice şi genţilor de lux.
Ele nu au în vedere alte produse emblematice ca şampania, brânza camembert sau roquefort.
„Pentru a acorda însă mai mult timp încercării de a rezolva această problemă, în special prin intermediul discuţiilor aflate în curs în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), şi ca o recunoaştere a acordului Franţei de a amâna până la sfârşitul anului încasarea acestei taxe, reprezentantul pentru comerţ a decis să suspende aplicarea acestor taxe vamale suplimentare timp de 180 de zile”, potrivit administraţiei americane.
Parlamentul francez a adoptat definitiv la 11 iulie 2019 introducerea unei taxe pentru giganţii din domeniul Internetului, făcând din Franţa un pionier în materie de impozitare a GAFA (acronim desemnând Google, Amazon, Facebook şi Apple) şi altor companii multinaţionale acuzate de evaziune fiscală.
Război SUA – Franța pentru taxele giganților internetului
România caută să stimuleze talentele din tehnologie în 2025
România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor digitale
Echipamentele refurbished in mediul corporativ: O strategie inteligenta pentru orice tip de afaceri
Huawei contraatacă si lanseaza un smartphone care se pliază în trei
Apple va permite utilizatorilor europeni de iPhone să șteargă App Store