Turismul din Bulgaria, pierderi fara precedent in vara lui 2020

Sectorul turismului din Bulgaria a trecut prin cel mai dificil sezon estival din istorie; lipsa turistilor, pe fondul pandemiei de COVID, a dus la pierderi de 80 la suta.

In toata Europa, turismul e in pragul falimentului; la nivel european, 22 de milioane de persoane lucreaza in turism.

Potrivit statisticilor guvernului de la Sofia, in 2018 si 2019, peste noua milioane de turisti straini au vizitat Bulgaria. Iar in aceasta vara, numarul turistilor a fost cu aproape 80 la suta mai mic. O treime din angajatii in turism au ramas fara loc de munca.

“Aceste scaderi nu sunt doar in Bulgaria, ci si in alte destinatii competitive. Acum lucram la un plan privind gestionarea sezonului de iarna si a celui din vara viitoare” – afirma directorul Consiliului National al Turismului, Polina Karastoyanova.

Dezastrul din turism, o problema europeana

Este o situatie fara precedent la nivel european; de altfel, situatia din turism a fost tema unei sedinte speciale a comisiei de specialitate din Parlamentul European. Deputatii au atras atentia ca e nevoie de coordonare la nivelul Uniunii si de un sprijin financiar substantial pentru a da o sansa la supravietuire IMM-urilor din turism. Deocamdata, ajutoarele pentru firmele de turism pot fi acordate doar prin cateva instrumente financiare generale. Euroalesii cer Comisiei Europene sa intocmeasca o strategie special dedicata turismului si sa infiinteze o linie bugetara dedicata acestui sector care acum se zbate intre viata si moarte, dupa cum s-au exprimat deputatii europeni.

Vezi si:  Ucraina pregătește recolta 2022

Turismul reprezinta, la nivel european, intre 4,3 si 25 la suta din PIB, in functie de tara. In situatia de acum, sute de mii de IMM-uri nu mai pot rezista decat pana la sfarsitul anului.

M.Vasiliu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *