Sefii celor mai mari banci de pe Wall Street au mers in Congresul SUA, pentru a atrage atentia senatorilor sa nu-l lase pe Joe Biden sa introduca noi reglementari in sectorul bancar.
Propunerile administratiei Biden pot avea un impact negativ asupra economiei, in aceasta perioada de inflatie si tulburari geopolitice. Cei mai puternici oameni de pe Wall Street se intalnesc in mod regulat cu membri ai Congresului, inca din perioada crizei financiare, din 2008. Insa de regula aceste intalniri sunt intr-o nota mai optimista. De aceasta data insa, bancile nu si-au ascuns grava ingrijorare legata de planurile administratiei de a introduce noi reglementari si mai multa birocratie in sectorul financiar-bancar american. Au fost prezente cele mai grele nume din domeniu: JPMorgan, Bank of America, Citigroup si Goldman Sachs.
Noile reglementari ar putea, printre altele, sa scada profitul bancilor, Unul dintre puncte se refera la reguli noi ale Oficiului Rezervelor Federale – FED – prin care marile banci vor trebui sa-si mareasca fondul de rezerva. Bancile sustin ca aceasta propunere – numita Basel Endgame – va duce la limitarea creditarii intr-o perioada in care sectorul bancar trebuie sa fie mai flexibil.
“Aproape fiecare element din Basel III Endgame va scumpi creditarea si celelalte activitati financiare, in special pentru firme mici si consumatori” – atrage atentia presedintele Bank of America.
Alti sefi de banci au spus ca noile reglementari propuse de administratia Biden nu au fost bine chibzuite si ca trebuie revizuite.
Pe de alta parte, unii membri ai Congresului critica bancile si le acuza ca profita de clientii mici si de contribuabili, care, in realitate, subventioneaza industria financiar-bancara.
Biroul pentru Protectia Consumatorilor Financiari incearca, la randul sau, sa convinga Congresul sa introduca limite in dobanzile si taxele pentru overdraft.
2023 a fost un an complicat pentru banci. Dobanzile mari au limitat creditarea, iar clientii au recurs mai putin la imprumuturi din cauza presiuinilor inflationiste.
Trei banci mari au dat faliment anul acesta: Signature Bank, Silicon Valley Bank si First Republic Bank.
M.Vasiliu