Chinezii au pus mâna pe o șosea din România

O asociere a două firme din China şi România a fost declarată, joi, câştigătoarea proiectului vizând proiectarea şi execuţia celor 5,5 kilometri necesari finalizării variantei de ocolire a municipiului Zalău, potrivit anunţului făcut de ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
Potrivit precizărilor făcute de Lucian Bode pe contul său de Facebook, ofertantul desemnat câştigător este asocierea Synohidro Corporation Limited din China şi Good Prod SRL, din România, cu preţul de 185.538.106,56 de lei fără TVA şi un punctaj total de 100 puncte, din care 60 de puncte pentru componenta financiară şi 40 de puncte pentru componenta tehnică.
„La aproape nouă luni de la preluarea mandatului de ministru, astăzi, sunt bucuros să fac cunoscut că, în urma unei mobilizări extraordinare la nivelul Ministerului nostru, am reuşit să deblocăm unul dintre cele mai importante obiective pentru Zalău şi, implicit, pentru Sălaj: variantă de ocolire a municipiului Zalău – etapa a II-a. (…) Durata contractului va fi de 114 de luni, din care şase luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor, iar perioadă de garanţie a lucrărilor de 84 de luni”, a precizat ministrul Transporturilor.
Conform acestuia, obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia şoselei de centură a municipiului Zalău, între DN 1F, km 79+625 şi DJ 191C, în lungime de 5,535 km, care include proiectarea şi execuţia a cinci viaducte şi două poduri, precum şi a intersecţiilor giratorii cu DN1F şi cu DJ 191C.
„În perioada imediat următoare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutier va demara procedura de semnare a contractului de achiziţie publică. În consecinţă, în cursul zilelor următoare, consorţiul amintit are obligaţia să pună la dispoziţia CNAIR toate documentele prevăzute de lege, necesare semnării contractului”, a conchis ministrul Lucian Bode.

Vezi si:  Renault, lider în România la mașini electrice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *