Locuitorii din Barcelona îşi amintesc şi acum că anularea ediţiei din luna februarie 2020 a Congresului Mondial al Telefoniei Mobile (MWC) a fost primul semn că pandemia de COVID-19 este o sursă reală de îngrijorare, cu o lună înainte ca lumea să intre în carantină, transmite Reuters.
16 luni mai târziu, oraşul spaniol consideră că reluarea congresului MWC, cea mai mare reuniune anuală a industriei telecomunicaţiilor, chiar dacă într-o versiune mult diminuată faţă de ediţiile din anii anteriori, este ca un semn de speranţă că Europa pare a depăşit cea mai gravă perioadă a pandemiei.
Organizarea congresului este „în mod absolut, un pas înainte” a declarat vineri John Hoffman, directorul general la Asociaţia Mondială a Operatorilor (GSMA), entitatea responsabilă pentru Congresul Mondial al Telefoniei Mobile (MWC). „Este un semn de reluare a afacerilor”, adaugă Hoffman.
Congresul de la Barcelona, care se va desfăşura, în perioada 28 iunie – 1 iulie, va fi prima mare conferinţă de telecomunicaţii organizată în Europa de la debutul pandemiei.
Între 30-40.000 de vizitatori
John Hoffman se aşteaptă ca numărul vizitatorilor să varieze între 30.000 şi 40.000, cu mult mai puţini faţă de cei 100.000 de vizitatori care au participat la ediţia din 2019, când potrivit estimărilor GSMA, congresul MWC a dat un impuls de 500 milioane de dolari pentru economia Barcelonei.
În acest an, GSMA a introdus mai multe măsuri sanitare. Oricine va dori să aibă acces la complexul expoziţional Fira Gran Via va trebui să prezinte un test Covid-19 negativ, să poarte masă şi să deţină un ecuson digital. În plus, va fi introdusă o aplicaţie de urmărire a contactelor, pentru monitorizarea oricărei infecţii.
Adjunctul primarului Barcelonei, Jaume Collboni, a spus că oraşul nu este îngrijorat despre posibilitatea unor focare de coronavirus provocate de Congresul MWC, având în vedere că în Spania au fost organizate recent alte evenimente cu public, iar numărul cazurilor de infecţie a continuat să scadă. Însă pentru acest oraş dependent de turism, reluarea congresului este o veste bună.
„Simpla organizare a MWC este un succes. Este foarte important să trimitem un dublu mesaj: oraşul s-a reactivat şi va continua să lupte pentru a fi un lider în sectorul tehnologic”, a spus Jaume Collboni.
La rândul său, Josep Maria Malagarriga, proprietarul unui hotel din Barcelona, este optimist cu privire la revenirea sectorului hotelier în pofida faptului că agenţia care se ocupă de organizarea MWC nu a închiriat în acest an decât 11 hoteluri, faţă de peste 400 într-un an normal. Gradul de ocupare a hotelului său Continental Palacete este în prezent la 50%, iar preţurile sunt semnificativ sub nivelurile normale, a spus Malagarriga.