Criza semiconductorilor va lua sfârșit în 2023, spune șeful Daimler

Ola Källenius, şeful Daimler AG, a declarat că marii producători de semiconductori au informat grupul german că deficitul global de cipuri care afectează anul acesta industria auto nu va fi rezolvat până în 2023, transmite Reuters.

„Avem câteva sute de cipuri într-o maşină Mercedes – nu ne ajută dacă avem unul şi altul lipseşte”, a explicat Källenius.

Un comunicat al Guvernului britanic publicat miercuri informează că şase producători auto majori, inclusiv Daimler, vor semna un document în care se angajează să elimine automobilele echipate cu motoare pe combustie internă pe pieţele importante până în 2035 şi pe plan global până în 2040.

Chiar dacă Daimler îşi menţine acest angajament, nu cred că răspunsul este interdicţia totală, a declarat Källenius.

În iulie, Daimler anunţa că între 2022 şi 2030 va investi peste 40 de miliarde de euro pentru a dezvolta automobile electrice pe baterii. Daimler a precizat că, împreună cu partenerii săi, va construi opt noi uzine de baterii, pe măsură ce îşi va majora producţia de automobile electrice, şi de asemenea va fi pregătit ca până în 2030 să fie un producător care va fabrica doar vehicule electrice. Cu toate acestea, grupul german nu a oferit un termen limită ferm de la care va înceta să mai comercializeze autoturisme echipate cu motoare pe combustie internă.

Vezi si:  Neatenția la volan, făcută oficială prin lege! Ce pot face din nou șoferii fără să fie amendați

Daimler deţine divizia de lux Mercedes-Benz şi brandul Smart.

În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.

Constructorul american de automobile electrice Tesla Inc va lansa joi o versiune high-end a sedanului său Model S, denumită Model S ”Plaid”, în ideea de a relansa interesul consumatorilor pentru acest model, cu o vechime de aproape 10 ani, şi a contracara avansul rivalilor Porsche, Mercedes-Benz şi Lucid Motors pe piaţa vehiculelor electrice, transmite Reuters.

Tesla a redefinit automobilele electrice în 2012, când a lansat sedanul de lux Model S, care a venit cu un design elegant şi o autonomie mare, însă în prezent constructorul american se confruntă cu numeroşi rivali care vor să cucerească o cotă cât mai mare din piaţa automobilelor electrice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *