Ford anunta concedieri

Ford Motor Co se pregăteşte să renunţe la 8.000 de angajaţi în următoarele săptămâni, producătorul auto american încercând astfel să-şi majoreze profitul pentru a finanţa investiţiile în vehicule electrice, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Concedierile vor avea loc la nou creata divizie Ford Blue, responsabilă pentru producerea vehiculelor alimentate cu motoare cu combustie, precum şi la alte operaţiuni din cadrul companiei. Planul nu a fost încă finalizat şi detaliile încă ar putea fi modificate, adaugă sursele.

Decizia ar reprezenta un pas important în planul directorului general Jim Farley de a reduce costurile cu trei miliarde de dolari până în 2026. El a declarat că vrea să transforme Ford Blue „într-un motor de numerar şi de profit pentru întreaga întreprindere”.

În martie, producătorul auto american a anunţat că diviziile sale de vehicule electrice (EV) şi de motoare cu combustie internă (ICE) vor funcţiona ca entităţi separate, o decizie menită să extindă producţia de vehicule electrice, în încercarea de a ţine pasul cu Tesla Inc.

Vezi si:  S-a renunțat la taxa ”Oxigen”

Ford a anunţat că va forma două afaceri auto „distincte”, una concentrată pe vehiculele electrice, numită Ford Model e, şi alta pe motoarele cu combustie internă, Ford Blue. Ele se vor alătura diviziei de vehicule comerciale Ford Pro. De asemenea, Ford a informat că până în 2026 va majora cheltuielile cu vehiculele electrice la 50 de miliarde de dolari, faţă de un nivel de 30 de miliarde de dolari anunţat anterior.

Reducerea numărului de locuri de muncă va începe probabil în această vară. În SUA, unde sunt aşteptate majoritatea concedierilor, Ford are aproximativ 31.000 de angajaţi.

Oficialii Ford nu au dorit să comenteze în privinţa concedierilor, spunând că se concentrează pe restructurarea companiei, pentru a capitaliza creşterea pe segmentul vehiculelor electrice.

Anul acesta, acţiunile Ford au scăzut cu aproximativ 39%, pe fondul temerilor privind efectele inflaţiei asupra industriei auto.

Luna trecută, Ford a anunţat că va începe să producă vehicule electrice la uzina sa din Spania, în a doua jumătate a acestui deceniu, adăugând însă că asta va presupune restructurări „semnificative” atât în cazul acestei uzine, cât şi la o altă uzină Ford din Germania.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *