Ford se pregătește să construiască o fabrică de baterii

Ford Motor Co a anunţat luni că intenţionează să investească 3,5 miliarde de dolari în vederea construirii unei fabrici de baterii pentru vehiculele electrice (EV), împreună cu grupul chinez CATL, transmite Reuters.

Planul Ford de a construi o uzină lângă Marshall, Michigan, se bazează pe ideea că un cost mai redus şi o reîncărcare mai rapidă vor atrage mulţi clienţi, inclusiv cumpărători de flote comerciale, pentru a accepta limitările bateriilor LFP (litiu-fier-fosfat).

Producerea de baterii LFP în Michigan va permite accesul Ford la subvenţiile acordate de SUA la bateriile pentru vehiculele electrice, ceea ce ar ajuta producătorul auto să-şi îndeplinească obiectivul de a înregistra o marjă de profit de 8% pe segmentul EV până în 2026.

Proiectul „BlueOval Battery Park Michigan” reprezintă „un pas substanţial spre accesibilitate şi spre o marjă de profit de 8%”, a afirmat vicepreşedintele Ford, Lisa Drake. Oficialul a explicat că planul american de investiţii (Inflation Reduction Act, IRA) „este incredibil de important” pentru decizia Ford privind locaţia celei de-a patra fabrici de baterii în Michigan şi crearea a 2.500 de locuri de muncă aici.

Vezi si:  Renault, lider în România la mașini electrice

Un oficial din administraţia statului Michigan, Josh Hundt, a anunţat că angajaţii de la noua unitate Ford vor fi plătiţi cu 20 – 50 dolari pe oră.

În 2022, Ford anunţa că intenţionează să înceapă folosirea bateriilor LFP produse în China de CATL la anumite SUV-uri electrice Mustang Mach-E şi la camioneta Ford F-150 Lightning, vândute în America de Nord şi Europa.

Uzina din Marshall, Michigan, va avea iniţial o capacitate de producţie de 35 GWh, suficientă pentru alimentarea anuală a 400.000 vehiculele electrice, iar producţia ar urma să înceapă în 2026. Unitatea poate fi extinsă dacă cererea va creşte, a explicat Drake.

Uzina Marshall este una din cele patru fabrici de baterii pe care ar urma să le construiască Ford în America de Nord şi Europa.

CATL va avea licenţa pentru tehnologia prin care Ford va produce bateriile LFP în Michigan şi va acorda producătorului auto american asistenţă tehnică, a informat Ford.

În 2022, Ford a anunţat înfiinţarea unei societăţi mixte cu producătorul de baterii sud-coreean SK Innovation pentru a construi uzine în Tennessee şi Kentucky.

Vezi si:  Skoda își reduce producția din cauza lipsei de cipuri

Obiectivul Ford este de a produce 600.000 EV pe an până la finalul lui 2023. Anul trecut, Ford a fost pe locul doi în topul vânzărilor de vehicule electrice în SUA, după Tesla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *