Grupul TUI, unul dintre cei mai mari operatori de turism din lume, se aşteaptă în 2022 la cel mai ridicat nivel al cererii pentru Grecia înregistrat vreodată, a afirmat duminică directorul de comunicare, Aage Duenhaupt, pentru agenţia elenă de presă, transmite Reuters.
Turismul este responsabil pentru aproximativ 20% din PIB-ul Greciei şi are un rol crucial în sprijinirea redresării economiei în urma crizei datoriilor şi a efectelor pandemiei.
„Grecia este din noua vara aceasta una din cele mai populare destinaţii de vacanţă. Ne aşteptăm la cel mai ridicat nivel al cererii înregistrat vreodată”, a declarat Duenhaupt.
Acesta a adăugat: „În total, grupul TUI se aşteaptă să aducă aproximativ trei milioane de turişti în Grecia. Un număr mai ridicat decât înaintea pandemiei, când am adus 2,8 milioane de vizitatori”.
TUI se aşteaptă să revină pe profit în 2022, după ce ţările au ridicat restricţiile de călătorie.
Veniturile Greciei din turism au urcat cu 576,7% în primele patru luni din 2002, comparativ cu perioada similară din 2021, la 1,116 miliarde de euro, după ce în turismul a fost sever afectat de pandemia de coronavirus (COVID-19), arată datele publicate recent de Banca Centrală a Greciei (BoG).
Analiştii se aşteaptă ca veniturile Greciei din turism să se apropie în 2022 de cele record înregistrate în 2019, dar există şi motive de îngrijorare, după anularea unor zboruri din cauza incapacităţii companiilor aeriene şi a aeroporturilor de a gestiona redresarea rapidă a traficului aerian în era post-Covid.
Sosirile de turişti au urcat cu 462,7% în primele patru luni din 2002, la 2,128 milioane de vizitatori, comparativ cu perioada similară din 2021, când au fost 378.300.
Oficialii de la Atena speră ca veniturile generate anul acesta de sectorul turismului să se situeze la 80% din nivelul record de 18 miliarde de euro din 2019, înainte de pandemie.