Românii interesaţi de vehicule second-hand vor ca numărul de kilometri parcurşi să nu depăşească 37.000, în timp ce, la nivel internaţional, clienţii achiziţionează vehicule cu un număr mediu de 40.000 de kilometri parcurşi, arată o analiză de specialitate realizată de reprezentanţii unei platforme globale online.
Conform datelor centralizate de Tradus.com, în medie, în România, există o preferinţă pentru vehicule comerciale rulate fabricate în anul 2008, iar la nivel global utilizatorii se orientează către utilaje fabricate începând cu 2007.
„Utilizatorii din România preferă în principal vehiculele comerciale uşoare, adică cele sub 3 tone, cum sunt dubiţele, spre deosebire de preferinţa generală pe plan global pentru camioane. Totuşi, în căutările de pe platformă, se poate observa o similaritate în preferinţele globale şi cele ale românilor: o cerere în creştere pentru unităţi agricole”, notează realizatorii analizei.
Anul trecut, platforma Tradus a fost vizitată de trei milioane de utilizatori din cele 45 de ţări în care este prezentă, iar 17% din totalul accesărilor au provenit din România.
În primele primele 5 luni din 2020, s-au înregistrat, deja, 2,9 milioane de vizite, 14% din acestea fiind realizate de utilizatorii din ţara noastră.
„Tendinţa pentru toate sectoarele de activitate este de digitalizare şi îmbunătăţire a procesului de relaţionare cu clienţii, accelerată şi de contextul medico-sanitar actual. În 2019, lucrurile au evoluat pozitiv pentru platforma Tradus, însă de la începutul anului am văzut cu adevărat cât de important este mediul online pentru toate tipurile de tranzacţii. În 2020 am observat că numărul de vizite de pe platformă a atins aproape nivelul înregistrat într-un an întreg, iar cererea pentru vehicule comerciale rulate este şi ea în creştere. Obiectivul nostru este să identificăm şi să dezvoltăm soluţii pentru a simplifica, cu ajutorul tehnologiei, achiziţia vehiculelor comerciale la nivel internaţional. În ultimele luni am văzut cum un serviciu digital precum Tradus a fost util pentru continuarea activităţii în aceste industrii cheie: agricultură, transport şi construcţii”, susţine Nadja Sorgel, general manager Tradus
Potrivit sursei citate, decizia de cumpărare a românilor este influenţată de ţara de provenienţă a vehiculelor. Astfel, aceştia se orientează în special după vehicule din Germania, Italia şi Belgia.
Per ansamblu, informaţiile înregistrate în platformă evidenţiază faptul că românii au preferat Mercedes-Benz, Volkswagen şi Nissan ca branduri pentru vehicule comerciale uşoare, tendinţele fiind aproape aceleaşi ca pe plan internaţional, cu o singură diferenţă şi anume o mai mare încredere în Iveco decât în Nissan pentru achiziţia de dubiţe.
Românii sunt atrași de mașinile second-hand
Tesla sunt cele mai mortale masini electrice
Cum să ai grijă de mașina ta pe timp de iarnă
În septembrie, vânzările de mașini hibride au depășit pentru prima dată vânzările de mașini pe benzi...
Cum funcționează un tester de diagnoză auto și de ce este necesar?
BMW, Volkswagen, Mercedes, sfârșitul mitului german: de ce giganții auto sunt în criză în Germania