Serviciile de telefonie, cărţile, revistele şi ziarele, dar şi citricele s-au scumpit cel mai mult în luna septembrie, faţă de august, în timp ce preţurile la cartofi, combustibili şi servicii transport aerian au scăzut. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni, preţurile la serviciile telefonie au crescut cu 0,44% în luna septembrie a acestui an, faţă de august 2020, respectiv cu 1,03% în comparaţie cu luna decembrie a anului trecut. Serviciile de transport aerian s-au ieftinit în septembrie cu 14,77% faţă de august, dar au crescut cu 9,64% faţă de luna decembrie. Cărţile, revistele şi ziarele s-au scumpit cu 0,55% în luna septembrie comparativ cu luna anterioară şi cu 3,17% faţă de decembrie anul trecut. Combustibilii s-au ieftinit cu 0,69% în septembrie faţă de august, iar raportat la decembrie 2019 preţul acestora este mai mic cu 9,02%. În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, citricele şi alte fructe meridionale s-au scumpit în septembrie cu 2,41% faţă de august şi cu 15,91% faţă de luna decembrie 2019. Comparativ cu luna decembrie 2019, în luna septembrie a acestui an cel mai mult s-au scumpit fasolea boabe şi alte leguminoase, cu 17,75%. În schimb, în luna septembrie, s-au ieftinit cartofii, cu 27,54% faţă de august şi cu 32,57% comparativ cu finalul anului trecut. Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,5% în luna septembrie a acestui an, de la 2,7% în august, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,96%, serviciile cu 2,89%, iar mărfurile nealimentare cu 0,62%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). „Preţurile de consum în luna septembrie 2020, comparativ cu luna septembrie 2019, au crescut cu 2,5%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2019 – septembrie 2020) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2018 – septembrie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,0%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,8%”, se arată în comunicatul INS. Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului curent şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.
Scumpirile lunii septembrie – serviciile de telefonie și cărțile
A intrat in vigoare legea privind dobanzile. Cum vor fi protejati clienții?
Decizie surprinzatoare a agenției de rating Moody’s: Israelul a fost retrogradat cu doua trepte
Grecia: Prim-ministrul critică costurile ridicate ale energiei în Balcani si mentioneaza si România
Piața GNL – gaz natural lichefiat - este sub presiune pe măsură ce se apropie iarna
Zelenski: Ucraina nu prelungeste contractul cu rusii pentru tranzitul gazului spre Europa - la iarna...