O serie de culturi agricole importante din întreaga lume sunt în pericol, după ce livrările limitate şi preţurile crescute la îngrăşăminte i-au făcut pe fermieri să limiteze cantităţile folosite, ceea ce majorează riscurile la adresa securităţii alimentare mondiale, dar şi temerile privind inflaţia, transmite Reuters.
Preţurile la îngrăşăminte au explodat în acest an, pe fondul cererii crescute şi al ofertei limitate, în condiţiile în care preţurile record la gaze naturale şi cărbune au dus la închiderea unor fabrici de îngrăşăminte cu un consum mare de energie. De exemplu, preţurile la uree au crescut cu peste 200%, iar la fosfat de diamoniu (DAP) aproape s-au dublat.
Având în vedere că preţurile mondiale la alimente sunt deja la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, creşterea costurilor cu îngrăşăminte nu va face decât să crească presiunile asupra accesibilităţii alimentelor, în special în economiile care se bazează pe importuri, iar bugetele care sunt deja la limită vor lăsa un spaţiu limitat de manevră pentru subvenţiile guvernamentale, susţine Frederic Neumann, director de cercetare la HSBC.
„Într-un moment în care COVID-19 a provocat decese şi a distrus mijloacele de trai pentru milioane de persoane, creşterea costurilor cu alimentele îi loveşte deosebit de grav pe cei săraci. Aceasta creşte riscurile ca preţurile mari la îngrăşăminte să îi afecteze nu doar pe fermieri, ci să fie trecută pe seama consumatorilor prin preţuri mai mari la alimente”, susţine Neumann.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a calculat că indicele mondial al preţurilor la alimente este la cel mai ridicat nivel de după 2011, când preţurile mari la alimente au stimulat „Primăvara arabă”, un val proteste şi revolte care a traversat Orientul Mijlociu. Pe acest fundal, fermierii din întreaga lume sunt presaţi să majoreze livrările de alimente.
Cu toate acestea, analiştii subliniază că oferta limitată de îngrăşăminte se va agrava la începutul anului următor. Fermierii din Europa, America de Nord şi Nordul Asiei ar trebui să îşi majoreze achiziţiile de îngrăşăminte înaintea campaniei de primăvară, însă o serie de producători importanţi de îngrăşăminte, precum China, Rusia şi Egipt, au limitat exporturile pentru a-şi asigura aprovizionarea pieţei interne.
„Majoritatea stocurilor de uree sunt acum contractate, ceea ce înseamnă că producătorii vor fi în situaţia de ‘sold out’ până la 1 ianuarie. Producătorii încep noul an cu un nivel foarte scăzut de stocuri nevândute şi se vor confrunta cu o cerere mondială considerabilă în primul trimestru, când SUA, Canada, Brazilia, Europa şi Asia îşi vor majora achiziţiile”, susţine Josh Linville, director responsabil de îngrăşăminte la firma americană StoneX Group Inc.