Furnizorul de componente auto Bosch şi Cariad, divizia de software a Volkswagen, au acceptat să coopereze în domeniul dezvoltării maşinilor cu conducere autonomă, transmit Reuters şi DPA.
„Companiile vor să facă conducerea autonomă disponibilă pentru toţi conducătorii de vehicule”, au anunţat marţi într-un comunicat cele două firme germane.
Şoferii vehiculelor Volkswagen vor putea lua, temporar, mâinile de pe volan, folosind dispozitivele Bosch. De asemenea, soluţiile ar putea fi oferite de Bosch altor clienţi, a anunţat directorul Markus Heyn.
Cooperarea va întări poziţia Germaniei de centru de inovaţii, a declarat şeful Cariad, Dirk Hilgenberg.
Piaţa maşinilor cu conducere autonomă va deveni mai competitivă în următorii ani, în condiţiile în care toţi producătorii auto importanţi, şi giganţii americani cum ar fi Google şi Uber, lucrează la dezvoltarea vehiculelor autonome.
În 2017, Bosch şi Daimler au anunţat planuri de a construi împreună robotaxiuri dar parteneriatul a fost anulat în 2021, din cauza costurilor ridicate şi a riscurilor implicate.
Grupul Bosch este prezent în România de 27 de ani şi are aproximativ 8.160 de angajaţi în cinci entităţi. În 2020, Bosch a înregistrat vânzări de 448 milioane de euro pe piaţa din România. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate şi livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,4 miliarde de euro. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgerate GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.
Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 395.000 de angajaţi în întreaga lume. Compania a generat vânzări de 71,5 miliarde de euro în 2020.