Grecia și Bulgaria se deschid pentru turiști de la 1 iulie

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat într-un interviu acordat CNN că cel mai bun scenariu este ca ţara sa să redeschidă turismul începând cu 1 iulie, chiar dacă data exactă depinde şi de companiile aeriene şi de implementarea unor protocoale stricte în domeniul sănătăţii privind zborurile străine, un anunţ similar fiind făcut şi de Bulgaria care a anunţat că speră să redeschidă locaţiile de vacanţă de la 1 iulie, relatează CNN şi dpa.
Într-un interviu acordat luni CNN, premierul Kyriakos Mitsotakis a menţionat că reuşita în ceea ce priveşte ţinerea sub control a pandemiei de COVID -19 în Grecia şi această recunoaştere la nivel internaţional reprezintă un sentiment împărtăşit de populaţie şi a subliniat că grecii ”nu s-au simţit atât mândri de mult timp”.
Într-un interviu acordat lui Nic Robertson la Atena, Mitsotakis a declarat, de asemenea, că deşi vara din acest an va fi foarte diferită, cetăţenii greci au încredere în stat şi în experţi în sănătate.
În Bulgaria, ţinând cont de consecinţele economice ale pandemiei de coronavirus, guvernul intenţionează să sprijine printr-o schemă de acordare de vouchere turismul intern în cursul verii, au convenit marţi politicieni bulgari.
”Banii bulgarilor ar trebui cheltuiţi pentru susţinerea turismului acasă şi nu în străinătate”, a spus Krasimir Karakachanov, care conduce partidul naţionalist IMRO, partener în coaliţia de guvernare. Schema este în prezent elaborată în detaliu.
Bulgaria speră să redeschidă locaţiile de vacanţă începând cu 1 iulie. Partidele de guvernare au convenit că mesele din restaurantele în aer liber ar trebui să fie aşezate la o distanţă de 1,5 metri. Aceasta este o concesie pentru proprietari, deoarece iniţial mesele trebuiau amplasate la 2,5 metri distanţă în restaurante şi cafenele, care urmează să se redeschidă miercuri.
Bulgaria este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană şi turismul reprezintă cel puţin 12% din PIB. În domeniu lucrează 11% dintre toţi lucrătorii.
Bulgaria a raportat 1.689 de cazuri de coronavirus şi 78 de decese, la o populaţie de aproape şapte milioane. Până în prezent, 342 de persoane s-au vindecat de COVID -19, boală cauzată de noul coronavirus.

Vezi si:  România este și anul acesta cel mai mare producător de floarea soarelui din UE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *