Mercedes estimează o creștere a vânzărilor

Mercedes-Benz a anunţat, vineri, că registrul său de comenzi va sprijini vânzările maşinilor sale de lux în următoarele luni, într-o economie globală care ar urma să înregistreze o creştere lentă, în condiţiile în care cererea în Europa va fi mai redusă decât în SUA şi China, transmit Reuters şi Bloomberg.

Grupul german se aşteaptă ca în 2023 marja de profit a diviziei auto să se situeze în partea superioară a prognozelor sale. Mercedes estima o marjă de profit între 12% şi 14% anul acesta, de la 14,6% în 2022.

„Confirmăm previziunile noastre la limita de sus, astfel încât puteţi vedea că există un nivel de confort la care putem menţine nivelul performanţei. Prognozăm în 2023 vânzări la nivelul celor din 2022, poate uşor mai ridicate”, a afirmat directorul financiar Harald Wilhelm pentru Bloomberg.

Acţiunile au urcat vineri cu 1,5% la Bursa de la Frankfurt, astfel încât Mercedes înregistrează anul acesta cea mai bună performanţă în rândul producătorilor auto incluşi în indicele Stoxx 600 Automobiles & Parts.

Vezi si:  Renault City K-ZE, un micut SUV electric pentru a cuceri China

În prezent, Mercedes se aşteaptă ca livrările de vehicule din acest an să fie la nivelul celor de anul trecut, uşor peste două milioane de unităţi.

În 2023, producătorul american de vehicule electrice Tesla a intensificat reducerile de preţuri la gama sa de modele. Model Y de la Tesla concurează cu două oferte electrice ale Mercedes, EQA şi EQB.

„Vrem să ne protejăm preţurile, care se bazează pe produsele noastre, şi nu pe majorarea volumelor. Totuşi, nu ignorăm ce se întâmplă în jurul nostru şi vom lua măsurile necesare”, a declarat Wilhelm.

Câştigurile Mercedes-Benz în primul trimestru din 2023 s-au situat la 5,5 miliarde de euro (6,06 miliarde de dolari), iar marja de profit la divizia auto a fost de 14,8%, sub nivelul de anul trecut, de 16,4%.

La nivelul grupului, vânzările au crescut cu 3%, la aproape 503.000 unităţi, în urma atenuării perturbărilor din lanţurile de aprovizionare.

Vezi si:  Peste 10.000 de mașini electrice, cumpărate în România

Ultimele stiri din acest domeniu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *