Renault este dispusă la concesii față de Nissan

Constructorul auto francez Renault SA a oferit unele concesii partenerului japonez Nissan Motor Co., în încercarea de a ajunge la un acord vizând reformarea alianţei lor, alianţă care datează de peste două decenii, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.

Consiliul director de la Nissan urmează să se reunească la începutul săptămânii următoare, pentru a discuta mai multe propuneri venite de la Renault, au dezvăluit sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Printre concesiile venite de la Renault se numără şi asigurări care să răspundă îngrijorărilor Nissan cu privire la protejarea proprietăţii sale intelectuale, unul din punctele dificile care a apărut pe parcursul negocierilor, au precizat sursele.

În plus, există şi o recunoaştere din partea Renault că Nissan ar putea investi mai puţin decât spera grupul francez, în divizia sa de automobile electrice Ampere, au adăugat sursele. Renault estimează că divizia sa Ampere ar putea fi evaluată la 10 miliarde de euro şi intenţionează să demareze o ofertă publică iniţială pentru Ampere în a doua jumătate a acestui an, în funcţie de condiţiile de pe piaţă. Însă Nissan nu este de acord că această evaluare şi deocamdată nu a luat o decizie cu privire la o investiţie în divizia Ampere. Există posibilitatea ca la final Nissan să preia o participaţie mai mică de 15% la Ampere, cum intenţiona iniţial, au mai dezvăluit sursele.

Vezi si:  Cum pregătești mașina pentru sezonul rece

Bloomberg precizează că deşi Renault face eforturi pe ultimii paşi pentru a ajunge la un acord de reformare a alianţei cu Nissan, concesiile oferite partenerului nipon sunt minore iar principala preocupare a grupului francez este punerea în aplicare a planului său strategic şi îmbunătăţirea profitabilităţii. Aceste eforturi încep să dea rezultate, în condiţiile în care acţiunile Renault au înregistrat o creştere de aproape 75%, după ce la începutul lunii martie 2022 au atins un minim istoric.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *