Șeful ANAF a demisionat din post

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Lucian Heiuş, a demisionat din funcţie.

„Mi-am înaintat astăzi demisia din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituţie şi le mulţumesc colegilor mei pentru profesionalismul şi implicarea de care au dat dovadă în acest an. Totodată, sunt mulţumit de faptul că, în acest mandat, ANAF a reuşit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR şi toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, cu onestitate, responsabilitate şi respect faţă de contribuabili. În 2022, am reuşit să colectăm la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult faţă de anul precedent, şi să rambursăm TVA în valoare de 27,99 miliarde lei, faţă de anul anterior când s-au rambursat doar 24,34 miliarde Lei. În primele cinci luni din 2023, s-a rambursat TVA în valoare de 11,451 miliarde de lei”, a transmis Lucian Heiuş.

Potrivit acestuia, în luna aprilie 2023, au fost trimise 780 de notificări către persoane fizice care nu-şi pot justifica veniturile.

Vezi si:  EY Romania a decis sa aloce fonduri de 70 000 de euro celor care sunt implicati in mod direct in lupta cu Covid-19

Totodată, în mandatul său, au fost efectuate 50.979 verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice în urma cărora s-au stabilit sume suplimentare în valoare totală 3,688 miliarde de lei. Au fost efectuate 25.274 verificări documentare la contribuabili persoane juridice şi fizice, în urma cărora au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 554,2 milioane lei.

În aceeaşi perioadă, Direcţia Antifraudă Fiscală a cuantificat/estimat implicaţii fiscale – reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte creanţe – în sumă totală de 2,471 miliarde de lei – şi a înaintat organelor de urmărire penală 289 de acte de sesizare, pentru prejudicii în sumă totală de 621,8 milioane de lei.

În plus, în urma activităţii de verificare documentară, au fost emise decizii de impunere pentru 1.904 entităţi, valoarea obligaţiilor stabilite însumând 604,9 milioane de lei.

„Nu în ultimul rând, sunt mândru că, în mandatul meu, administraţia fiscală a deschis căi de acţiune către zone de evaziune care n-au mai fost abordate până acum. Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare al ANAF şi proiectele începute acum şi sper ca viitorul preşedinte să continue proiectele de digitalizare ale instituţiei”, mai precizează Lucian Heiuş.

Vezi si:  La cat este cotat indicele ROBOR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *