In primele patru luni ale anului 2019 bursa romaneasca s-a apreciat cu 14,3%, ajungand astfel prin prisma indicelui principal BET la maximul din acest an, conform datelor BVB. Evolutia principalului indice bursier romanesc a fost sustinuta si de catre rezultatele din anul 2018 ale companiilor din structura acestuia dar si de politica de dividende, in special in cazul emitentilor de stat.
Pe de alta parte, indicele BET-TR, cel care reflecta evolutia dividendelor livrate de catre companiile aflate in prima liga bursiera au inregistrat tot o crestere, de aproximativ 14,5% de la inceputul anului 2019 asta in contextul in care Alro Slatina a inceput distribuirea dividendelor trimestriale. Aceste actiuni Alro Slatina sunt incluse in structura indicelui principal incepand cu luna martie.
Toti indicii bursieri din capitala au inregistrat cresteri, au fost pe plus inca de la inceputul anului 2019, cu variatii de la 18% in ceea ce priveste indicele energetic BET-NG la 4,8% pentru BET-FI.
Astfel, bursa locala a reusit ca in doar patru luni sa revina la nivelul la care a fost inainte de adoptarea Ordonantei 114 a Guvernului Dancila, un act normativ care a provocat o volatilitate fara precedent si a anulat, in doar cateva ore, intregul avans al indicelui BET pe parcursul anului 2018.