Cearta intre Uniunea Europeana si Elvetia

Comisia Europeana nu prelungeste accesul direct al burselor elvetiene pe piata europeana, care expira la 1 iulie. Asa-numita echivalare referitoare la platformele elvetiene de tranzactionare a actiunilor este un mecanism prin care Uniunea Europeana recunoaste ca reglementarile de pe piata elvetiana sunt la fel de stricte ca cele europene. Astfel, se permite tranzactionarea de actiuni elvetiene in UE si viceversa.  

Relatiile dintre Elvetia si UE sunt reglementate de peste 120 de acorduri bilaterale, care acopera toate domeniile, de la agricultura la aviatie civila si libera circulatie a persoanelor. Aceste acorduri urmau sa fie inlocuite de un tratat politic, aflat in negocieri de ani de zile. Pentru ca elvetienii sunt reticenti si cer clarificari intr-o serie de  sectoare cheie – protectia salariilor, reglementarile privind ajutorul de stat  si definirea drepturilor cetatenilor UE in Elvetia –  Bruxelles-ul, suparat, recurge la “arma” statului echivalarii si refuza sa-l prelungeasca dincolo de 30 iunie.

Elvetia, a patra bursa europeana, ca marime, dupa Marea Britanie, Franta si Germania

Accesul pe pietele bursiere este prinicipala parghie UE pentru a forta Elvetia sa semneze tratatul. In replica, elvetienii spun ca nu vor sa se pripeasca si ca discutiile trebuie continuate. Purtatorul de cuvant al guvernului elvetian a precizat ca  Berna va trece la contra-masuri, in cazul in care U.E. interzice accesul burselor elvetiene pe pietele europene. Daca nu exista o intelegere Bruxelles-Berna, in al 12-lea ceas, elvetienii ar urma sa interzica tranzactionarea actiunilor pe platformele UE, si astfel tot volumul de schimburi se va muta pe piata elvetiana, ceea ce va duce la perturbari, fragmentarea pietei si cresterea costurilor pentru companii. Ar putea avea probleme cateva dintre cele mai mari companii din lume : Novartis AG, Nestle SA si UBS Group AG. Market.

Vezi si:  Prețul aurului, aruncat în aer de coronavirus

Madalina Vasiliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *