Europa își face stocuri de gaze

Uniunea Europeană vrea să le impună statelor membre să-şi asigure 90% din stocurile de gaz până în noiembrie şi „reflectează la o plafonare a preţurilor gazului şi a electricităţii”, a declarat marţi Maros Sefcovic, vicepreşedinte pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene, relatează AFP.

„Vom propune un cadru legislativ care va obliga fiecare ţară să-şi asigure rezervele de gaz la nivel de 90% înainte de 1 noiembrie, pentru a fi mai rezilienţi în caz de evoluţii geopolitice sau de ierni aspre”, a anunţat el după o reuniune a miniştrilor afacerilor europene ai Celor 27.

Propunerea Comisiei Europene, care prevede controale regulate ale rezervelor, va fi prezentată miercuri, apoi înaintată statelor şi Parlamentului European. Ea se înscrie în obiectivul UE de a reduce cu două treimi încă din acest an achiziţiile de gaz rusesc, de care rămâne foarte dependentă.

În foaia sa de parcurs energetică de pe 8 martie, executivul european a evocat obiectivul de 90%, dar fixând termenul limită la sfârşitul lui septembrie. La începutul lui martie, stocurile europene erau asigurate în proporţie de 30%.

Vezi si:  Temu, platforma cu produse ieftine, da semne de oboseala

Măsura este una care întruneşte un consens larg dar „dezbaterile vor continua pentru a avea reguli uniforme şi consolidate de stocare”, a declarat secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune, al cărui ţară exercită preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Bruxellesul îşi va prezenta miercuri şi proiectul său privind viitoare achiziţii de gaz în grup, care ar permite utilizarea „greutăţii economice enorme a Europei” pentru a obţine cele mai bune preţuri.

„Un grup de lucru special va fi în contact strâns cu statele şi cu principalii actori ai sectorului (…) ar trebui să cooperăm, nu să ne facem concurenţă” pe pieţele internaţionale, a subliniat Maros Sefcovic. Aceasta coordonare ar urma să contribuie la diversificarea aprovizionării UE în afara Rusiei.

În cele din urmă „vom reflecta la plafonarea preţurilor electricităţii şi a gazului, pentru a atenua” explozia preţurilor „pentru consumatori”, a mai spus Sefcovic, observând că volatilitatea pieţei poate „agrava sărăcia energetică” şi „submina competitivitatea industriei”.

Statele rămân divizate. „Reducerea dependenţelor noastre întruneşte mai mult consens decât reforma pieţelor noastre şi dezvoltarea de instrumente de control al preţurilor (…) Discuţia este dificilă asupra chestiunii plafonării preţurilor în perioade de creştere puternică”, a recunoscut Clément Beaune.

Vezi si:  Se lansează programul ”Casa Eficientă Energetic”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *