Franța pregătește un nou plafon pentru energia electrică

Ministrul Tranziţiei Energetice din Franţa, Agnes Pannier-Runacher, a anunţat duminică faptul că Executivul lucrează la un nou plafon pentru creşterea preţului electricităţii pentru toţi consumatorii, în 2023, dar nu a dat indicii despre noul prag, relatează agenţia EFE.

„Guvernul şi-a asumat responsabilităţi pentru a atenua creşterea preţurilor la energia electrică şi fără mecanismul pe care l-am pus în mişcare creşterea nu ar fi fost de 4% ci de 40% (în 2022). Iniţiativa noastră va fi la fel anul viitor”, a spus ea într-un interviu pentru postul de radio RTL.

Pannier-Runacher a afirmat că în următoarele zile vor fi noutăţi în legătură cu noul plafon şi a subliniat că această măsură va fi stabilită împreună cu ministrul Economiei, Bruno Le Maire, şi cu prim-ministrul Elisabeth Borne.

Ea a semnalat, totodată, că această limitare a preţurilor va fi compensată de noi venituri pentru a menţine obiectivul de deficit pentru 2023 de 5% din PIB.

De asemenea, a vorbit despre cele aproape jumătate din totalul de 56 de reactoare nucleare din Franţa care în prezent nu funcţionează din motive de mentenanţă şi şi-a exprimat încrederea că majoritatea vor redeveni operaţionale pentru a nu lipsi energia electrică în iarnă ce vine.

Vezi si:  Virgin Orbit Holdings a intrat in faliment

„În fiecare săptămână de întâlnim cu cei de la EDF (compania care operează centralele nucleare) pentru a afla dacă s-au înregistrat avansuri”, a precizat ministrul.

În plan european, Pannier-Runacher a menţionat că Executivul comunitar lucrează pentru a prezenta statelor membre propuneri, printre care figurează un impozit pentru companiile energetice şi un plafon pentru preţul gazelor.

„Suntem în favoarea propunerii de a cere producătorilor o contribuţie pentru că, pentru majoritatea, costurile de producţie practic nu au variat, dar preţul la care vând da, a explodat”, a spus ministrul, fără a intra în detalii despre modul în care ar putea fi aplicată această taxă.

În ceea ce priveşte polemica legată de călătoriile poluante cu avionul ale fotbaliştilor profesionişti – antrenorul PSG a glumit că se va deplasa într-un buggy cu vele- Pannier-Runacher a spus că Executivul pregăteşte un plan pentru ca sportivii de elită să contribuie la reducerea cu 10% a emisiilor în timpul deplasărilor, optând pentru mijloace mai nepoluante, precum trenul.

Din experiența mea, măsura de a plafona prețurile la electricitate în Franța s-a dovedit a fi un pas crucial pentru stabilitatea economică și pentru protejarea familiilor de povara facturilor excesive. Reintroducerea centralelor nucleare în rețea a asigurat o diversificare esențială a surselor de energie, reducând dependența de fluctuațiile externe ale prețului gazelor și promovând o mai mare autosuficiență energetică. Este încurajator să observăm cum un echilibru între responsabilitatea socială și gestionarea financiară poate duce la soluții eficiente, mai ales când se abordează probleme atât de complexe precum sustenabilitatea energetică. Pentru cititorii care se confruntă cu presiunea creșterii prețurilor la energie, ar fi benefic să își diversifice sursele de energie și să investească în soluții eficiente energetic, pentru a contribui pe termen lung la stabilitatea lor financiară și la un mediu mai sustenabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *