Heineken recurge la concedieri după ce a suferit pierderi

Heineken NV, al doilea producător mondial de bere, intenţionează să renunţe la 8.000 de angajaţi, în încercarea de a readuce marja operaţională la nivelul anterior pandemiei de coronavirus (COVID-19), după un declin sever al profitului, din cauza restricţiilor, transmite Reuters.

Compania olandeză, care produce sortimente ca Heineken, Tiger şi Sol, a anunţat miercuri că până în 2023 va economisi două miliarde de euro (2,4 miliarde de dolari) conform planului „EverGreen” al directorului general Dolf van den Brink.

Economiile vor fi realizate prin reorganizare, reducerea complexităţii şi a numărului de produse, şi identificarea cheltuielilor cel mai puţin eficiente, se arată în comunicatul Heineken.

În urma revizuirii operaţiunilor vor fi concediaţi aproximativ 8.000 de angajaţi – aproximativ 9% din forţa de muncă la finalul lui 2019 – şi compania va înregistra costuri de 420 milioane de euro. De asemenea, cheltuielile de personal vor fi reduse cu aproximativ 350 milioane de euro.

Vezi si:  Angajații ar vrea să lucreze mai mult de acasă

Pierderi și în 2021

Heineken se aşteaptă ca anul acesta veniturile, profitul operaţional şi marja de profit să fie sub nivelul din 2019, din cauza restricţiilor asupra reuniunilor sociale şi a problemelor cu care se confruntă industria ospitalităţii.

Compania estimează o îmbunătăţire graduală a condiţiilor de pe piaţă în 2021 şi o redresare mai accentuată în 2022, cu o redresare lentă a consumului în barurile şi restaurantele din Europa.

Marja operaţională înainte de elementele excepţionale ar trebui să crească la 17% până în 2023, de la 12,3% în 2020 şi 16,8% în 2019.

Miercuri la prânz, acţiunile Heineken înregistrau un declin de 2,2%, după ce anul acesta titlurile au scăzut cu 4,6%.

Profitul operaţional al companiei a scăzut cu 35,6% în 2020, în linie cu estimările.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *