Investitorii vor sa cumpere hoteluri din Budapesta la un sfert de pret

Hotelurile din capitala Ungariei, Budapesta, in mare majoritate inchise din cauza pandemiei, atrag investitorii, care spera sa obtina adevarate chilipiruri.

Se ofera jumatate sau chiar un sfert din pretul de dinaintea izbucnirii pandemiei. Cu toate acestea, proprietarii insista pe preturile de dinainte de COVID.

Din cauza pandemiei, capitala Ungariei a ramas fara turisti, ca multe alte capitale ale lumii. Multe hoteluri s-au inchis, angajatii au fost trimisi acasa. Prin urmare, proprietarii vor sa vanda cladirile care, in actuala situatie, nu doar ca nu le aduc niciun venit, dar chiar ii costa, pentru ca e necesara o intretinere minima a cladirilor.

O multime de investitori straini si-au facut aparitia pe piata imobiliara din Budapesta, avand in vizor hotelurile. In ciuda negocierilor intense, pana acum nu s-a vandut niciun hotel.

“Nu e nicio criza, sunt doar blocaje” – a declarat Tamás Flesch, presedintele Asociatiei Maghiare a HORECA. El spune ca proprietarii nu ar trebui sa vanda, pentru ca in actuala perioada e in vigoare un moratoriu, gratie caruia ratele sunt inghetate. “Nimeni nu ne poate obliga sa vindem” – spune Flesch.

Vezi si:  Cele mai scumpe case vandute in lume in 2021

Potrivit presei maghiare, cei mai multi investitori interesati sa cumpere hoteluri la pret de chilipir sunt europeni, chinezi si arabi. Unii dintre ei au investit deja in hoteluri din Berlin si Paris, unde preturile sunt in scadere.

M.Vasiliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *