Micii investitori s-au coordonat pe Reddit pentru a stimula creșterea unor acțiuni

Vesti bune pentru economia globala, va reveni la nivelul anterior pandemie

Vesti bune pentru economia globala, va reveni la nivelul anterior pandemieGuvernatorul Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, întrebată despre recentele turbulenţe legate de platforma americană Reddit, a declarat că banca analizează situaţia şi a subliniat că sunt importante restricţiile pentru investitorii de retail necalificaţi sau neprofesionişti, transmite Reuters.

Prin intermediul forumului Reddit, micii investitori de retail şi-au coordonat achiziţiile şi au stimulat creşterea unor acţiuni, în încercarea de a pedepsi fondurile speculative care profită atunci când cotaţia titlurilor scade.

Vineri, Banca Centrală a Rusiei a menţinut nemodificată rata dobânzii la nivelul scăzut record de 4,25%, în linie cu estimările analiştilor, şi a anunţat că nu intenţionează să reducă dobânda, ci o va creşte gradual, în momentul în care inflaţia se stabilizează aproape de ţinta sa. Rata dobânzii nu a mai fost modificată din iulie 2020.

Recenta depreciere a rublei a dus la creşterea inflaţiei, ceea ce limitează spaţiul de manevră pentru reduceri suplimentare ale dobânzii, aşa cum a recomandat FMI.

Politică monetară flexibilă

„În 2021, politica monetară va rămâne flexibilă, pentru a sprijini economia”, a afirmat Nabiullina.

Vezi si:  China cumpără porumb la un nivel record

Banca Centrală a menţinut estimarea privind o creştere a economiei Rusiei anul acesta la 3 – 4%, în timp ce rata inflaţiei va atinge nivelul de vârf de 5,5% în februarie sau martie, urmând să scadă gradual, ajungând până la finalul lui 2021 la 3,7 – 4,2%.

Conform estimărilor preliminare publicate săptămâna trecută de Institutul Naţional de Statistică (Rosstat), Produsul Intern Brut al Rusiei a înregistrat anul trecut o contracţie de 3,1% în contextul pandemiei de coronavirus, acesta fiind cel mai grav declin din ultimii 11 ani.

Analiştii intervievaţi de Reuters la finele anului trecut se aşteptau ca PIB-ul Rusiei să se contracte cu 3,7% în 2020, în timp ce în cele mai recente estimări ale sale Ministerul Economiei de la Moscova prognoza o contracţie economică de 3,9%.

Rusia a înregistrat contracţii economice mai grave, de 7,8% şi 5,3% în 2009, respectiv 1998. Între 2000 şi 2008, economia rusească a înregistrat un ritm mediu de creştere de aproximativ 7% pe an.

Vezi si:  Cearta intre Uniunea Europeana si Elvetia

Ultimele stiri din acest domeniu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *