Se anunță cel mai spectaculos Black Friday din istorie

Comerţul românesc va înregistra, în acest an, cel mai spectaculos Black Friday din istorie, potrivit unei analize a unei companii de consultanță. Vor fi peste 10 milioane de produse vândute în numai câteva zile şi încasări de circa 300 de milioane de euro la nivelul lunii noiembrie.
Cea de-a 9 ediţie a Black Friday a debutat deja la unele magazine, însă punctul culminant va fi pe 15 noiembrie, ziua în care toţi marii jucători din piaţă, de la IT&C la fashion, home&deco, food, beauty, servicii etc. au anunţat campanii speciale în care reducerile de preţuri vor merge până la 80-90%.
Potrivit estimărilor analiştilor de la Frames, ediţia din acest an va aduce un plus de cel puţin 50 de milioane de euro încasări pentru retaileri, în condiţiile în care campania de “Black Friday” a ajuns la un nivel de maturitate.
“De la gestiunea stocurilor la pricing, extinderea opţiunilor de plată (rate fără dobândă, leasing etc.) şi campaniile de promovare mult mai bine targetate, 2019 va consemna un plus semnificativ la capitolul oferte şi servicii de suport. Business-ul de Black Friday 2019 vine, pe de altă parte, într-un moment cum nu se poate mai bun şi în privinţa cererii, creşterile de salarii şi modificarea obiceiurilor de consum generând un plus semnificativ şi în acest segment”, arată analiza, remisă vineri AGERPRES.
În 2018, Black Friday a adunat, în numai câteva zile, vânzări de 250 de milioane de euro, cu eMAG, Altex & Mediagalaxy, Flanco şi FashionDays în prim-plan.
Unul dintre liderii pieţei care şi-a declarat oficial rezultatele de Black Friday, eMAG, a înregistrat vânzări cu 28% mai mari decât în 2017, acestea ajungând la nivelul de 460 milioane de lei. Platforma de e-commerce a adunat, în numai o zi, 9,5 milioane de vizite şi a atras peste 55.000 de clienţi noi.
Flanco estima, zilele trecute, că 2019 va aduce cel mai mare Black Friday din istoria companiei, cu reduceri la peste 750.000 de produse în online şi în 155 de magazine din 114 oraşe.

Distrubuie aceasta informatie cu prietenii tai!

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *